Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas l-a numit joi pe economistul Mohammad Mustafa în funcţia de premier, în urma demisiei la 26 februarie a precedentului Guvern Shtayyeh, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de presă Wafa, relatează AFP.
Mohammad Mustafa, în vârstă de 69 de ani, a fost preşedinte al Fondului de Investiţii pentru Palestina (PIF) şi consilier economic al preşedintelui Mahmoud Abbas.
El a deţinut timp de 15 ani funcţii de rang înalt la Banca Mondială (BM), cu sediul la Washington.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acest funcţionar internaţional preia funcţia în plin Război în Fâşia Gaza între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.
La sfârşitul lui februarie, Mohammed Shtayyeh a demisionat din funcţia de premier şi a prezentat demisia Guvernului său, argumentând că este necesară o nouă politică, având în vedere ”noua realitate din Fâşia Gaza” şi ”nevoia urgentă a unui consens interpalestinian”.
În urma unor confruntări fratricide în iunie 2007, leadershipul palestinian este împărţit între Autoritatea Palestiniană (AP) a lui Mahmoud Abbas, care exercită o putere limitată în Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967, şi Hamas, care se află la putere de atunci în Fâşia Gaza devastată de război.
”NEPUTINŢA” PREŞEDINTELUI ABBAS
În ultimele luni, numeroşi palestinieni l-au criticat pe preşedintele Abbas, în vârstă de 88 de ani, ales ultima oară în 2005, din cauza ”neputinţei” împotriva raidurilor israeliene în Fâşia Gaza.
Problema rolului Autorităţii Palestiniene după încheierea Războiului din Fâşia Gaza rămâne o mare necunoscută, din cauza influenţei sale limitate şi a refuzului premierului israelian Benjamin Netanyahu a unui viitor stat palestinian.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.