Preşedintele de la Chişinău, Igor Dodon, a reiterat că nu poate să fie admisă o unire cu România, susţinând necesitatea declarării în afara legii a cetăţenilor care se pronunţă împotriva statalităţii Moldovei, adică pentru unirea cu România, transmite Agora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

De asemenea, preşedintele socialist a recurs la o metaforă pentru a-şi explica opoziţia faţă de unire, precizând că România va suferi de ”indigestie” dacă va încerca să ”înghită” Republica Moldova.

El a explicat că scenariul unei uniri înseamnă un război civil în Republica Moldova, iar ”indigestia” se referă la lichidarea statului român, întrucât ”mai sunt alţii care nu sunt prea bucuroşi că fac parte din România”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Noi ne-am pronunţat cu un proiect de lege, propunem acelaşi lucru care există în România - cei care se pronunţă deschis pentru lichidarea statului românesc sunt consideraţi în afara legii. Sunt interzişi, sunt arestaţi etc. Noi trebuie să facem acelaşi lucru”, a declarat într-un discurs liderul de la Chişinău.

Dodon a avertizat că în 2018 se va încerca destabilizarea situaţiei din ţară prin organizarea de evenimente dedicate aniversării a o sută de ani de la Marea Unire, precum şi de la unirea din 27 martie 1918 a Basarabiei cu Regatul României.

”Atunci când câteva mii de cetăţeni români vor încerca să treacă în marş de la frontieră până în Chişinău, iar zecilor, miilor şi milioanelor de cetăţeni... acest lucru nu le place, ei ar putea răspunde cu unele acţiuni. În legătură cu acest lucru, nu avem nevoie de destabilizarea situaţiei”, a declarat preşedintele Republicii Moldova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.