Deficitul global de asistente medicale este în creştere, în timp ce varianta omiron a noului coronavirus se extinde iar pandemia de Covid-19 intră în al treilea an, anunţă Consiliul Internaţional al Asistentelor Medicale, potrivit căruia ţările occidentale intensifică recrutările de personal medical din ţările sărace, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Multe asistente sunt epuizate de pandemia de COVID-19, iar ratele ”intenţiei de a pleca” s-au dublat într-un an la 20-30%, a declarat Howard Catton, CEO al grupului din Geneva, care reprezintă 27 de milioane de asistente din 130 de asociaţii naţionale. 

”Cred că suntem într-un punct de cotitură... dacă acele cifre continuă tendinţa pe care o vedem, ar putea fi un exod de oameni. Cred că guvernele trebuie să se gândească la un pachet de măsuri de susţinere a vieţii pe care trebuie să creeze împreună pentru a investi anul viitor în asistentele lor şi în lucrătorii lor din domeniul sănătăţii”, a spus Catton într-un briefing de presă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cel puţin 115.000 de asistente au murit din cauza Covid-19, dar Catton a spus că această cifră a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de la începutul pandemiei până în luna mai este conservatoare şi că cifra reală este probabil de două ori mai mare.

Exista deja un deficit global de 6 milioane de asistente înainte de pandemie şi aproximativ 4,75 milioane de asistente urmează să se pensioneze în următorii câţiva ani, a adăugat el.

În medie, ţările bogate au un raport de aproape 10 ori mai mare al asistenţilor medicali faţă de populaţia lor, în comparaţie cu ţările sărace, dar multe recrutează în străinătate pentru a-şi ocupa spitalele, a spus el, menţionând că Filipine şi India sunt exportatori tradiţionali.

”Am văzut cu siguranţă o creştere a activităţii de recrutare din Marea Britanie şi Germania ca exemple în Europa, SUA şi Canada în America de Nord”, a spus el, adăugând că au loc din ţări africane precum Kenya, Uganda, Nigeria.

Apariţia variantei de coronavirus omicron, detectată pentru prima dată luna trecută în Africa de Sud şi Hong Kong şi prezentă acum în aproape 60 de ţări, a provocat o nouă anxietate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.