Preşedintele democrat Joe Biden şi predecesorul său republican, Donald Trump, se vor confrunta joi în cadrul unei dezbateri extrem de aşteptate, oferind alegătorilor o rară ocazie de a privi confruntarea faţă în faţă a celor mai vârstnici doi candidaţi care au aspirat vreodată la cea mai înaltă funcţie a ţării.
Dezbaterea televizată de 90 de minute, prima dintre un preşedinte în exerciţiu şi un fost preşedinte, va fi difuzată la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României) pe CNN şi este de aşteptat să atragă o audienţă uriaşă. Un număr record de 84 de milioane de persoane au urmărit prima dezbatere a lui Trump în 2016 împotriva lui Hillary Clinton, iar 73 de milioane prima dezbatere Biden-Trump din 2020.
Ambii politicieni intră în dezbaterea de la Atlanta cu vulnerabilităţi politice care prezintă un amestec de riscuri şi oportunităţi. Dezbaterea are loc mult mai devreme decât în mod normal - cu mai mult de patru luni înainte de ziua alegerilor din 5 noiembrie - şi în contextul în care sondajele de opinie naţionale arată că cei doi sunt la egalitate, notează Reuters.
MIZELE CELEI MAI TIMPURII DEZBATERI ELECTORALE
De asemenea, confruntarea are loc într-un moment de polarizare extremă şi de anxietate profundă în rândul alegătorilor cu privire la starea politicii americane. Două treimi dintre alegători au declarat într-un sondaj Reuters/Ipsos din luna mai că sunt îngrijoraţi de faptul că după alegeri ar putea urma violenţe, la aproape patru ani după ce o mulţime de susţinători ai lui Trump a luat cu asalt Capitoliul SUA.
Trump, în vârstă de 78 de ani, va urca pe scenă ca un infractor care încă se confruntă cu încă trei cazuri penale, inclusiv acuzaţii legate de eforturile sale de a anula alegerile din 2020. Fostul preşedinte, care a sugerat că îşi va pedepsi inamicii politici dacă va fi ales, va trebui să demonstreze alegătorilor indecişi că nu reprezintă o ameninţare mortală la adresa democraţiei, aşa cum afirmă Biden.
Biden, în vârstă de 81 de ani, este supus unei presiuni intense pentru a evita poticnirile verbale şi pentru a oferi o prestaţie puternică în cadrul dezbaterii, după luni de zile în care republicanii au afirmat că facultăţile sale mintale s-au diminuat odată cu vârsta.
Amândoi candidaţii au marje reduse de a face greşeli, iar campania adversă va profita probabil de orice eroare ca să o prezinte drept o dovadă a declinului cognitiv al adversarului.
UN REFERENDUM LA ADRESA LUI BIDEN
Aaron Kall, profesor la Universitatea din Michigan şi expert în dezbateri prezidenţiale, a declarat că aceasta "ar putea fi cea mai aşteptată şi mai importantă" dezbatere de până acum, având în vedere apropierea cursei, polarizarea politică profundă a ţării şi potenţialul unei gafe care să persiste în campanie. Pentru Biden în special, a spus el, un moment de confuzie sau uitare ar provoca "cicluri nesfârşite de ştiri" despre vârsta sa şi ar alimenta speculaţiile cu privire la un posibil înlocuitor înainte de Convenţia Naţională Democrată din august.
În timp ce sondajele naţionale arată o cursă la egalitate, Biden a rămas în urma lui Trump în sondajele din majoritatea statelor foarte disputate, iar recent şi-a văzut şters şi avantajul financiar, după ce Trump a fost condamnat în legătură cu plăţile disimulate făcute către o vedetă porno.
"Biden are nevoie de o schimbare a statu quo-ului, iar această dezbatere este cea mai bună oportunitate de până acum pentru a o face", a declarat Jacob Rubashkin, analist electoral la site-ul nepartizan Inside Elections. "În acest moment, alegătorii privesc această cursă mai mult ca pe un referendum asupra lui Biden decât ca pe o opţiune electorală, iar acesta este un teritoriu periculos pentru el. Dar, în cadrul dezbaterii, el poate accentua unghiul de contrast - iar Trump va fi şi el în centrul atenţiei", arată analistul.
Nici Biden, nici Trump nu sunt populari, iar mulţi americani rămân profund nehotărâţi cu privire la alegerile lor. Aproximativ o cincime dintre alegători spun că nu au ales un candidat, înclină spre un candidat terţ sau ar putea să nu participe la alegeri, potrivit celui mai recent sondaj Reuters/Ipsos.
"CANDIDAŢI ORIBILI"
"Sunt candidaţi oribili", a declarat Kathy Elder, directoare de vânzări în vârstă de 59 de ani care a votat pentru Trump în 2016 înainte de a trece la Biden în 2020. Elder va urmări dezbaterea de joi pentru a încerca să decidă în ce direcţie să meargă în acest an, dar spune că se înfioară de fiecare dată când cei doi vorbesc, din motive diferite.
Când vine vorba de Biden, ea a spus: "Poate el să grăbească lucrurile şi să vorbească cu adevărat?" Cât despre Trump, ea se întreabă: "Ce naiba va ieşi din gura lui?"
Biden şi Trump au făcut puţine eforturi pentru a-şi ascunde antipatia reciprocă. În timpul primei lor dezbateri, din 2020, Trump a vorbit agresiv peste Biden, într-o prestaţie care a îndepărtat mulţi alegători.
CNN va încerca acum să evite discuţiile încrucişate prin închiderea microfoanelor candidaţilor atunci când nu este rândul lor să vorbească. Dezbaterea va avea loc, de asemenea, fără public şi niciunul dintre candidaţi nu are voie să aducă notiţe pregătite sau recuzită, deşi vor avea la dispoziţie un pix şi hârtie.
Consilierii lui Biden speră că dezbaterea va sublinia rolul lui Trump în ameninţarea accesului la avort, îl va portretiza drept un pericol pentru normele democratice şi le va reaminti alegătorilor de mandatul adesea haotic al lui în perioada 2017-2021. Purtătorul de cuvânt al campaniei lui Biden, Michael Tyler, a declarat că dezbaterea va arăta contrastul dintre eforturile lui Biden de a-i ajuta pe americani şi "campania nebună de răzbunare şi favorizare" a lui Trump.
Trump se va concentra pe modul în care Biden a administrat problema frontierei de sud a SUA în faţa numărului record de imigranţi care o traversează ilegal, precum şi pe economie, în special pe inflaţie, punând totodată sub semnul întrebării leadership-ul său mondial într-o perioadă de război în Gaza şi Ucraina, au declarat consilierii lui Trump. "Joi seară va fi o mare oportunitate pentru preşedintele Trump de a-şi evidenţia puterea în raport cu slăbiciunea lui Joe Biden, de a evidenţia recordul său de succese faţă de bilanţul de eşecuri al lui Joe Biden", a declarat purtătoarea de cuvânt a campaniei sale, Karoline Leavitt.
A doua şi ultima dezbatere din campania din acest an este programată pentru luna septembrie. Biden şi Trump au fost de acord anterior să participe la dezbaterea CNN din Atlanta şi la o dezbatere din 10 septembrie difuzată de ABC News.
DE CE DEZBATEREA DINTRE JOE BIDEN ŞI DONALD TRUMP NU SEAMĂNĂ CU NICIO ALTA
Dezbaterea foarte aşteptată din această noapte este rezultatul unor negocieri îndelungate între cele două echipe de campanie.
După mai multe luni de invective prin intermediul presei şi al reţelelor sociale, Donald Trump şi Joe Biden se vor afla faţă în faţă joi, 27 iunie, pe platoul CNN, pentru prima dată de la dezbaterile lor din campania din 2020.
Aflaţi la egalitate în sondaje, republicanul şi democratul au mize mari în cadrul acestui eveniment fără precedent din mai multe puncte de vedere. În primul rând, alinierea este excepţională: pentru prima dată în istoria Americii, o dezbatere prezidenţială va include un preşedinte în exerciţiu şi un fost şef de stat, relatează BFMTV.
În al doilea rând, momentul este aparte. Cei doi candidaţi se confruntă încă din vară, chiar înainte de a fi nominalizaţi oficial de către partidele lor respective. În mod normal, pretendenţii la Casa Albă aşteaptă toamna pentru a dezbate, aşa cum prevede Comisia pentru dezbateri prezidenţiale. Acest organism independent organizează din 1987 dueluri televizate între candidaţii la Casa Albă într-un mod foarte bine pus la punct. De obicei, sunt programate patru dezbateri, dintre care una între candidaţii la vicepreşedinţie. Anul acesta însă, Donald Trump şi Joe Biden au rupt pentru prima dată tradiţia. Cele două echipe de campanie au preferat să negocieze între ele pentru a se pune de acord asupra alegerii mijloacelor de comunicare, a datei şi a termenilor schimburilor de replici.
REGULILE DEZBATERII
Concret, dezbaterea va avea loc de la ora 4.00, ora României, în studiourile CNN din Atlanta, fără public. Cei doi candidaţi vor dezbate timp de 90 de minute. Ei vor sta în spatele unui pupitru, iar microfonul fiecăruia va fi tăiat atunci când vorbeşte celălalt. Acest lucru va evita haosul care a dominat primul lor duel televizat din precedentele alegeri prezidenţiale. Confruntat cu Donald Trump, care îl întrerupea mereu pe contracandidatul său, Joe Biden i-a spus în cele din urmă: "Vrei să taci, omule?"
Preşedintele american a câştigat o tragere la sorţi pentru a alege pe ce parte a scenei va sta şi dacă vrea să vorbească primul sau al doilea în timpul declaraţiilor finale. El a optat să stea pe partea dreaptă a ecranului, lăsându-i lui Donald Trump alegerea de a vorbi ultimul şi să încheie astfel dezbaterea.
Cei doi candidaţi nu vor avea telepromptere sau notiţe pregătite, dar li se va da ceva pe care să ia notiţe, precum şi o sticlă de apă. Ei nu vor putea vorbi cu echipele lor în timpul celor două pauze publicitare.
Schimbul de replici va fi găzduit de vedetele CNN Jake Tapper şi Dana Bash. Cei doi jurnalişti "vor folosi toate instrumentele pe care le au la dispoziţie pentru a se asigura că timpul alocat pentru declaraţii este respectat şi că dezbaterea este civilizată", asigură canalul de televiziune.
CNN şi-a autorizat rivalii să transmită simultan, cu logo-ul canalului şi fără comentarii din exterior. Aşadar, obişnuiţii Fox News nu vor trebui să schimbe canalul. Canalul preferat de conservatori va prefaţa dezbaterea cu două ore înainte cu editorialiştii săi Jesse Watters şi Sean Hannity, care atacă în mod regulat CNN, considerat un canal "anti-Trump" de către susţinătorii săi.
Nu vor exista declaraţii de deschidere din partea candidaţilor, dar acestora li se va permite o declaraţie finală de două minute, a confirmat CNN, potrivit The Washington Post. Biden va rosti primul declaraţia de încheiere, urmat de Trump.
Cele nouăzeci de minute de dezbatere vor începe atunci când se va răspunde la prima întrebare. Atunci când i se pune o întrebare, fiecare candidat va avea la dispoziţie două minute pentru a răspunde, care vor fi urmate de replici de un minut şi de răspunsuri la replici. Va mai exista un minut care poate fi folosit la discreţia moderatorilor. Va exista, de asemenea, o reamintire vizuală a timpului de răspuns. Luminile conectate la camerele CNN şi aflate în câmpul vizual al candidaţilor vor fi galbene atunci când un candidat mai are 15 secunde pentru a răspunde. Se vor aprinde intermitent în roşu atunci când mai au cinci secunde pentru a răspunde. Luminile vor deveni roşii fixe atunci când timpul lor a expirat.
În timpul unei vizionări în direct a scenei dezbaterii, CNN a arătat miecuri că două lumini de pe pupitrul fiecărui candidat vor deveni verzi atunci când microfonul acestuia este pornit. CNN a demonstrat, de asemenea, că atunci când microfonul unui candidat este oprit, orice comentariu al acestuia va fi foarte greu de înţeles de către telespectatorii dezbaterii.
CE ESTE DE URMĂRIT
Condiţiile dezbaterii par să fie în avantajul lui Joe Biden, care are numai de câştigat de pe urma unei dezbateri argument contra argument, fără invective. Iar cererile sale au fost îndeplinite. Potrivit Politico, echipa liderului democrat a fost cea care a cerut să nu existe public, temându-se că o agitaţie l-ar deranja pe candidatul lor în vârstă de 81 de ani.
Vizavi de el, foarte bătăiosul Donald Trump va fi obligat să respecte cadrul convenit. "Nu va fi uşor pentru el. Lui Donald Trump îi place să spargă regulile, nu-i place să fie constrâns. El se simte mult mai în largul său în cadrul marilor reuniuni, unde poate să arunce în aer mulţimea", a declarat pentru BFMTV.com Olivier Richomme, profesor de civilizaţie americană la Universitatea Lumière Lyon-2.
Pentru Thierry Arnaud, editorialist la BFMTV şi fost corespondent în Statele Unite, Joe Biden are într-adevăr o carte de jucat. "Întrucât este foarte criticat pentru vârsta sa, dacă va reuşi să ţină piept lui Donald Trump timp de 90 de minute, va fi salutat pentru prestaţia sa. Dimpotrivă, dacă Donald Trump nu reuşeşte să îl zdrobească pe Joe Biden, aşa cum a promis, va exista dezamăgire", a explicat el în podcastul Washington Briefing.
Imigraţia, avortul, puterea de cumpărare, sprijinul pentru Ucraina, problemele juridice ale lui Donald Trump - cei doi candidaţi nu duc lipsă de subiecte pe care să se confrunte. Va oferi acest lucru alegătorilor şansa de a se hotărî? Potrivit lui Olivier Richomme, această dezbatere ar putea fi decisivă pentru "a-i convinge pe cei indecişi, în special în statele cu potenţial de schimbare a votului, unde câteva mii de voturi ar putea decide soarta alegerilor".
CITEȘTE ȘI CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...