Curtea Supremă a SUA a decis ca interdicţia de a călători în SUA impusă de preşedintele Donald Trump asupra cetăţenilor a şase ţări musulmane poate intra în vigoare, dacă nu va fi contestată, conform BBC.
Decizia vine ca un sprijin important pentru politica preşedintelui Trump de a interzice accesul pe teritoriul ţării pentru cetăţenii din Ciad, Iran, Libia, Somalia, Siria şi Yemen. Este vorba despre a treia versiune a acestei directive.
Şapte din cei nouă judecători ai Curţii au decis ridicarea restricţiilor asupra directivei impuse de alte tribunale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Curţile de Apel federale din San Francisco şi Richmond vor asculta în zilele următoare argumentele celor care consideră că această ultimă versiune a directivei este ilegală.
Curtea Supremă a precizat că aşteaptă o decizie în acest sens cât mai curând posibil iar apoi, cel mai probabil, cazul va reveni tot pe masa Curţii Supreme.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.