Kîrgîzstanul se afla joi într-o criză politică majoră, după eşecul unei operaţiuni lansate cu o zi în urmă de către forţele speciale în vederea arstării fostului preşedinte Almazbek Atambaiev, inculpat de corupţie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În confrunări violente între forţele de securitate şi susţinători ai lui Atambaiev, un membru al forţelor speciale a fost ucis, iar un reprezentant al poliţiei a fost rănit grav.

Potrivit procurorului general, în total 23 de civili şi 24 de membri ai forţelor de securitate au fost spitalizaţi.

Almazbek Atambaiev, în vârstă de 62 de ani, preşedinte din 2011 până la sfârşitul lui 2017, a fost inculpat în iunie de corupţie de către justiţia kîrgîză. Imunitatea sa, de fost preşedinte, a fost ridicată de către deputaţi.

Fostul şef al statului este suspectat de ”achiziţionare ilegală de pământuri” şi de eliberarea unui membru al unui clan mafiot, acuzaţii pe care acesta le-a denunţat drept o manevră politică a noului preşedinte, rivalul său Sooronbai Jeenbekov.

Preşedintele Jeenbekov, care şi-a scurtat concediul pentru a se întoarce la Bişkek, a ţinut joi dimineaţa o reuniune de urgenţă a Consiliului Naţional kîrgîz de Securitate, în care l-a acuzat pe Atambaiev că a ”călcat în picioare în mod grosolan” Constituţia opunându-se forţelor de ordine.

El i-a îndemnat pe membrii Consiliului, înre care se află şi ministrul de Interne, procurorul general şi şeful serviciilor speciale, să ia ”măuri imediat” vizând apărarea legii, păcii şi securotăţii în ţară.

”ÎN PICIOARE PÂNĂ LA SFÂRŞIT”

La rândul său, Atambaiev, care consideră acuzaţiile formulate împotriva sa ”absurde”, şi-a anunţat intenţia de a nu abandona, declarându-se pregătit ”să rămână în picioare până la sfârşit” şi de a se opune arestării sale.

Miercuri, operaţiunea lansată în vederea arestării sale la reşedinţa sa în satul Koi-Taş, în apropiere de capitala Bişkek, s-a transformat într-o bătaie între forţe de securitate şi susţinători ai lui Altambaiev, care au luat arma în mână, iar peste 1.000 au venit să-l apere pe fostul preşedinte.

Un membru al forţelor speciale a fost ucis prin împuşcare, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Un corespondent AFP i-a văzut pe poliţişti şi sute de susţinători ai lui Altambaiev aruncând cu pietre unii în alţii, în timpul înfruntării la Koi-Taş.

Corespondentul a văzut susţinători ai lui Altambaiev dezarmând şi bătând oameni din cadrul forţelor speciale, pe care i-au luat după aceea ostatici, în timp ce alţi susţinători încercau să-i apere.

Ministerul Sănătăţii a anunţat joi că şeful poliţiei provinciei Ciui se afla în stare critică, în urma confruntărilor.

Potrivit procurorului general, 23 de civili şi 24 de membri ai forţelor de ordine au fost spitalizaţi, iar Ministerul Sănătăţii a precizat că unii dintre civili prezentau răni împuşcate.

Altambaiev a luat cuvântul pe postul de telviziune al cărui proprietar este, după eşecul unor negocieri între Ministerul de Interne şi reprezentanţi de-ai săi.

Poporul kîrgîz ”nu va trăi niciodată în genunchi, nu va mai fi niciodată o turmă de oi, nu va mai fi niciodată sclavul unui clan conducător”, a declarat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.