Un bărbat în vârstă de 71 de ani se numără între noile cazuri confirmate în regiunea italiană Emilia-Romagna. Potrivit presei din peninsulă, el revenise de câteva zile din România. El este cetăţean italian şi s-a aflat, în perioada 18-22 februarie, la Craiova, unde a vizitat rudele soţiei sale, care este româncă, şi a avut mai multe întâlniri de afaceri. Autorităţile române declanşează o anchetă epidemiologică în acest caz.MAE a transmis că Ambasada României la Roma întreprinde măsuri pentru a afla informaţii suplimentare în cazul bărbatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Bărbatul confirmat cu coronavirus în Italia după ce s-a întors din România este cetăţean italian şi s-a aflat la Craiova între 18 şi 22 februarie / Autorităţile declanşează anchetă epidemiologică

UPDATE - ”Cu privire la informaţiile vehiculate în mass-media referitoare la confirmarea unui caz de infecţie cu COVID-19 în Italia, Rimini, MAE, prin intermediul Ambasadei României la Roma, a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru obtinerea unor informaţii suplimentare, inclusiv cetăţenia pacientului şi cu privire la eventuala şedere a acestuia pe teritoriul României”, a transmis, marţi, Grupul de Comunicare Strategică, format din reprezentanţii mai multor instituţii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sursa citată a precizat că, în baza informaţiilor obţinute, vor fi întreprinse măsurile necesare pe teritoriul României.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Bărbatul, domiciliat în Cattolica, prezenta simptome de gripă şi a mers la spitalul din localitate.

De acolo a fost transferat la spitalul de boli infecţioase din Rimini, unde a fost confirmată infectarea cu coronavirus şi unde este internat acum. 

În regiunea Emilia-Romagna au fost confirmate, până în prezent, 23 de cazuri de infectare: 17, în Piacenza, 4, în Parma, 1, în Rimini şi 1, în Modena.

În întreaga Italie sunt confirmate peste 220 de cazuri.

Până pe 25 februarie, au fost înregistrate 2.698 de decese şi peste 80.000 de cazuri de infectare. Gripa provocată de coronavirus este foarte contagioasă, însă rata mortalităţii este de 0,7%, în afara oraşului Wuhan (epicentrul epidemiei), şi de 2-4% în Wuhan.

Covid-19 s-a răspândit, în aproximativ două luni, în 35 de ţări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.