Coreea de Nord l-a desemnat pe generalul No Kwang Chol ministru al Apărării în cadrul unei reuniuni parlamentare importante, săptămâna aceasta, scrie miercuri presa de stat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

No Kwang Chol, un general de armată care a mai fost ministrul Apărării în perioada 2018-2019, îi succede lui Kang Sun Nam, potrivit agenţiei nord-coreene oficiale de presă KCNA, care nu oferă detalii.

No Kwang Chol l-a însoţit pe dictatorul Kim Jong Un în Singapore în 2018 şi în Voetnam în anul următor, la discuţii cu fostul preşedinte american Donald Trump.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Kim Jong Un a ordonat anul acesta să se şteargă din Constituţie clauzele referitoare la reunificarea Coreei şi a dizolvat agenţiile însărcinate cu îmbunătăţirea relaţiilor cu Coreea de Sud.

Însă KCNA nu menţionează această ştergere la reuniunea Adunării Populare Supreme, care s-a încheiat marţi.

Kim Jong Un declara săptămâna aceasta că Phenianul ”nu are nicio intenţie să atace Republica Coreea” (numele oficial al Coreei de Sud), o declaraţie percepută de către unii analişti drept o îndulcire a retoricii sale.

Potrivit unui analist de la Institutul Coreean al Unificării Naţionale, Hong Min, Coreea de Nord ar decis să aştepte rezultatul alegerilor din Statele Unite din noiembrie înainte să-şi modifice poziţia faţă de Seul, aliatul Washingtonului.

Condiucătorii nord-coreeni ar putea lua în calcul ”să ajusteze amploarea revizuirii constituţionale pentru a se alinia direcţiei noii dministraţii americane”, declară AFP analistul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.