Coreea de Nord pare să-şi fi repornit reactorul care produce plutoniu în complexul nuclear Yongbyon, potrivit Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), care se declară ”îngrijorată” de acest lucru, care ar indica faptul că Phenianul îşi continuă programul dezvoltării nucleare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”De la începutul lui iulie, există semne, şi anume deversarea de apă de răcire, compatbile cu funcţionarea reactorului”, anunţă AIEA în raportul său anual.

Reactorul Yongbyon ar fi fost oprit în decembrie 2018, precizează AIEA în acest raport, publicat vineri.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

O repornire a acestui reactor, cu o capacitate de 5 megawaţi, ar putea însemna că Phenianul îşi continuă programul de dezvoltare nucleară printr-o încălcare flagrantă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU.

Viitorul acestui complex nuclear a fost unul dintre punctele de contencios al celui de-al doilea summit al dictatorului nord-coreean Kim Jong Un cu fostul preşedinte american Donald Trump, o întâlnire soldată cu un eşec, în 2019, la Hanoi.

SANCŢIUNI INTERNAŢIONALE MULTIPLE

Coreea de Nord a propus atunci să dezmembreze o parte a complexului de la Yongbyon - însă nu şi alte infrastructuri de producţie nucleară -, în schimbul unei ridicări ”parţiale” a sancţiunilor economice.

Această propunere a fost respinsă atunci de către Washington, iar de atunci negocierile între cele două ţări se află într-un punct mort.

Regimul izolat de la Phenian este vzat de multiple sancţiuni internaţionale din cauza programelor sale militare - mai ales nucleare -, interzise şi care au avansat în mod considerabil în timpul lui Kim Jong Un.

Experţi AIEA au fost expulzaţi din Coreea de Nord în 2009, iar de atunci agenţia ONU supraveghează activităţile nucleare Coreei de Nord din străinătate.

O eventuală repornire a acestui reactor apare în urma unor informaţii recente potrivit cărora Phenianul folosesşte, de asemenea, un laborator radiochimic situat în apropiere, pentru a separa plutoniu din combustibil uzat provenind de la acest reactor.

Semnele de funcţionare ale reactorului şi laboratorului sunt ”profund tulburătoare”, subliniază AIEA, care subliniază că aceste activităţi constituie o ”încălcare clară” a rezoluţiilor ONU.

Situat la aproximativ 100 de kilometri nord de Phenian, complexul nuclear nord-coreean de la Yongbyon cuprinde zeci de clădiri care au legătură cu programul nuclear nord-coreean.

El a fost deschis în 1986 şi în el a fost construit primul reactor nord-coreean - singura sursă de plutoniu cunoscută în Coreea de Nord.

Yongbyon nu ar fi, însă, singura instalaţie de îmbogăţire a uraniului din ţară, iar închiderea sa nu ar însemna sfârşitul programului nuclear nord-coreean.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.