Statele Unite sunt pregătite să atace din nou Siria dacă vor exista dovezi de noi atacuri chimice; ambasadorul Rusiei la ONU acuză Franţa, Marea Britanie şi SUA de „huliganism diplomatic”, iar Consiliul de Securitate al ONU a votat împotriva propunerii Rusiei de a condamna atacul din Siria, la reuniunea de sâmbătă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Statele Unite sunt pregătite să atace din nou dacă guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad va folosi iar arme chimice, conform declaraţiilor ambasadorului SUA la ONU, Nikki Haley, în cadrul unei întâlniri de sâmbătă  a Consiliului de Securitate al ONU în care a fost respinsă o rezoluţie a Rusiei care propunea condamnarea atacului din Siria, scrie Reuters.

„Suntem încrezători că am afectat programul de arme chimice al Siriei. Suntem pregătiţi să menţinem această presiune dacă regimul sirian este atât de iresponsabil încât să ne testeze determinarea. Dacă se vor folosi aceste gaze toxice din nou, Statele Unite sunt pregătite”, a declarat Haley.

Ambasadorul Marii Britanii la ONU, Karen Pierce, a afirmat în cadrul întrunirii că au existat „limite clare” în atacul aliaţilor şi că a fost vorba de o măsură luată pentru a se evita scăparea de sub control a situaţiei.

Pierce a susţinut că mai multe încercări de a trage la răspundere regimul sirian în cadrul consiliului au fost oprite din cauza „obiecţiilor şi opunerii Rusiei”

„Am încercat de mai multe ori să trecem peste aceste obiecţii în cadrul acestui consiliu. Avem de-a face cu o serie de încălcări a regulilor, niciun semn de recunoaştere a vinei, niciun semn de regret sau responsabilitate şi un istoric plin de negări şi dezinformări”, a declarat ea.

Pierce a încheiat afirmând: „Nu voi primi lecţii privind dreptul internaţional de la Rusia”.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasily Nebenzya, a declarat că atacul aliaţilor contra Siriei a fost „o agresiune” împotriva unui stat suveran.

Nebenzya a acuzat Marea Britanie, Franţa şi SUA de „huliganism diplomatic” şi că au încălcat dreptul internaţional.

Rusia a pierdut votul pentru o rezoluţie care condamna atacul asupra Siriei coordonat de SUA, Franţa şi Marea Britanie în cadrul întrunirii Consiliului de Securitate al ONU, scrie The Guardian.

Doar trei ţări – Rusia, China şi Bolivia – au susţinut rezoluţia Moscovei care cerea condamnarea “agresiunii” din partea SUA şi a aliaţilor săi împotriva Siriei.

Opt membre au votat împotriva rezoluţiei iar patru – Etiopia, Kazahstan, Peru şi Guinea Ecuatorială – s-au abţinut.

Nebenzya a declarat după vot: “Astăzi este o zi tristă pentru lume, ONU şi pentru carta sa, care a fost încălcată flagrant”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a vorbit la începutul întâlnirii. El a făcut apel către toţi membrii Consiliului de Securitate să arate calm şi să evite ca situaţia să scape de sub control.. Guterres a precizat şi că inspectori din cadrul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice se află în Siria şi vor începe să analizeze locul atacului chimic de săptămâna trecută.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.