Consiliul de Securitate al ONU, care nu s-a mai reunit de 12 zile, este profund împărţit atât pe tema unui proiect al unei declaraţii privind noul coronavirus, cât şi pe tema reuniunilor ”virtuale” în vederea adoptării unor rezoluţii, cărora li se opune Moscova, relatează AFP,
Acest text ”a fost respins de Africa Sud prima, iar Rusia şi China au propus amendamente, însă au blocat totul după aceea”, a anunţat un diplomat sub protecţia anonimatului. Alte surse au evocat un proiect în impas. Beijingul şi Pretoria erau reticente, iar Moscova a propus ”amendamente ucigaşe”, a precizat una dintre surse.
Propus la sfârşitul săptămânii trecute de Estonia, în proiectul declaraţiei, obţinut de AFP, se subliniază ”îngrijorarea tot mai mare” a celor 15 membri ai Consiliului de Securitate faţă de pandemie, ”care ar putea constitui o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Evocând necesitatea ”ajutorării celor mai expuşi şi vulnerabili virusului şi a populaţiilor care trăiesc în situaţii umanitare catastrofale”, textul îndeamnă la ”cooperare politică şi economică” şi dă asigurări că acţiunile comune ale ţărilor membre ONU se desfăşoară ”în deplină transparenţă” - o aluzie la criticile americane recurente la adresa Beijingului.
”Nicio ţară nu poate reuşi singură” să învingă pandemia, se insistă în proiectul declaraţiei - de o pagină -, în care se subliniază că găsirea unui vaccin este prioritară.
O declaraţie a Consiliului de Securitate al ONU are nevoie de unanimitatea celor 15 membri pentru a fi adoptată şi publicată.
MOSCOVA ÎMPOTRIVA ”VIRTUALULUI”
Din cauza muncii la distanţă instaurate la scară mare şi în pofida faptului că sediul ONU de la New York rămâne oficial deschis, Consiliul - prezidat în martie de China - nu s-a mai reunit de la 12 martie.
Toate reuniule de săptămâna trecută au fost anulate, dar şi cele prevăzute săptămâna aceasta cu privire la siuaţia din Siria sau Libia.
Programul oficial prevede adoptarea joi de către Consiliul de Securitate al ONU a mai multor rezoluţii privind misiuni sau mandate care se încheie.
Acesta urmează să înnoiască pe o perioadă de un an mandatul experţilor însărcinaţi cu sancţiunile impuse Coreei de Nord şi să prelungească tot cu un an misiunea de pace din Somalia.
Potrivit unor diplomaţi, Consiliul urmează de asemenea să prelungească cu două luni misiunea Căştilor Albastre în Darfour, fără să modifice efectivele, în contextul în care acesta urma să angajeze retragerea treptată a acestora în vederea trecerii la o misiune de ajutor politic, la sfârşitul lui octombrie, extinsă la întregul Sudan.
Însă această reuniune va avea ea loc, oare, joi?
De zece zile, Rusia le repetă partenerilor săi opoziţia sa faţă de organizarea unor reuniuni ”virtuale”, prin video, în sesiuni de vot. Criticii ei subliniază că o sesiune ”fizică” ar obliga aproximativ 50 de persoane să vină la ONU.
”Acest lucru nu este rezonabil”, denunţă un diplomat. ”Ruşii sunt idioţi”, se enervează altul, uitând de orice abordare diplomatică.
”Noi suntem pentru o prezenţă fizică (şi) ne îndoim că acest lucru poate fi făcut altfel”, declară pentru AFP adjunctul ambasadorului rus la ONU Dmitri Polianski.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...