Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajunns la spital în noaptea de Revelion.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Diplomatul în vârstă de 65 de ami, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca, din Capială. Apelul la 112 a fost dat de o angajată a ambasadei, cu puţin înainte de miezul

Reprezentanţii ambasadei au declarat la Antena 3 că dplomatul a fost supus unor investigaţii şi că problema sa medicală nu este gravă.

”S-a simţit puiţin rău, şi-a pierdut cunoştinta şi ne-am speriat. Primele investigaţii arată că nu este nimic serios. Mulţumim echipajului de la ambulanţă, care a sosit foarte repede, şi personall care este extrem de amabil şi profesionist”, a declarat un reprezentant al ambasadei.

Vladimir Gheorghievici Lipaev şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Klaus Iohannis în iunie 2024.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.