Consiliul Europei (CoE) le reaminteşte luni celor 47 de state membre ale organizaţiei ”obligaţiile” pe care le au în privinţa persoanelor care fug din Afganistan şi subliniază asupra ”capacităţii individuale şi colective” a statelor de a le asigura protecţia, relatează AFP.
”Statele membre ar trebui să se angajeze formal în a gestiona sosirea persoanelor care fug de situaţia îngrozitoare din Afganistan, conform obligaţiilor pe care le au în domeniul drepturilor omului”, subliniază într-o declaraţie publică Comisarul CoE al Drepturoilor Omului Dunja Mijatovic.
”Sosirea unor afgani care cer protecţie poate constitui o provocare, însă este necesar ca acesteia să i se răspundă potrivit principiilor drepturilor omului în vigoare şi să nu fie folosită ca o oportunitate de a eroda şi mai mult sistemul protecţiei în Europa”, subliniază ea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dunja Mijatovic le cere statelor să ia trei măsuri, şi anume să accelereze şi să amplifice pregătirile în vederea sosirii unor solicitanţi de azil, să se asigure că lupta împotriva imigraţiei ilegale nu se poartă în detrimentul drepturilor omului şi să pună capăt procedurilor de expulzare către Afganistan.
”Statele membre CoE, dintre care multe au fost active în Afganistan în ultimii 20 de ani, au nu doar imperativul moral şi juridic să-i primească pe afganii aflaţi în căutarea protecţiei, ci au totodată capacitatea de a o face”, conchide Dunja Mijatovic.
”Deciziile care vor aduce atingere drepturilor omului, departe de a fi inevitabile, vor fi, aşadar, rezultatul unei lipse de curaj politic”, subliniază ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...