Consiliul de Securitate al ONU examinează un proiect de rezoluţie ce vizează respingerea deciziei preşedintelui american Donal Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Egiptul a iniţiat acest proiect, prin care se cere ca decizia unilaterală luată de SUA să fie revocată. Acest proiect de rezoluţie ar putea fi supus votului luni.

Proiectul arată că statutul Ierusalimului trebuie "rezolvat prin negociere" şi arată că "orice decizie sau acţiune ce vizează alterarea caracterului, statutului sau compoziţiei demografice a Ierusalimului nu are temei legal, este nulă, neavenită şi trebuie revocată".

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Diplomaţii se aşteaptă ca SUA să blocheze această rezoluţie, ce are nevoie de sprijinul a 14 alţi membri ai Consiliului de Securitate.

Ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, a condamnat acest proiect de rezoluţie, care, în opinia lui, arată o tentativă a palestinienilor de a reinventa istoria.

"Niciun vot sau dezbatere nu schimbă realitatea evidentă că Ierusalimul este şi va fi mereu capitala Israelului", a declarat el.

La 6 decembrie, Donald Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului, marcând o ruptură spectaculoasă cu predecesorii săi şi ignorând puternicele avertismente ale liderilor din regiune şi nu numai, care se tem de un val de violenţe în Orientul Mijlociu. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat drept o ”zi istorică” recunoaşterea de către preşedintele american a Ierusalimului drept capitala Israelului.

Liderii palestinieni revendică Ierusalimul de Est - ocupat şi apoi anexat de Israel în 1967 - drept capitală a statului la care aspiră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.