Consiliul de Securitate al ONU a condamnat un masacru imputat armatei birmane, în urma căruia s-au găsit, în estul Myanmarului, cadavrele arse ale cel puţin 35 de persoane, inclusiv doi membri ai ONG-ului Save the Children, iar Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) anunţă că susţin impunerea unui embargo internaţional armelor destinate acestei ţări, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Patru copii se află între victime, potrivit Consiliului, care a subliniat miercuri într-un comunicat ”necesitatea ca cei care se fac vinovaţi de aceste fapte să dea socoteală”.

Membrii Consiliului au cerut o încetare imediată a violenţelor şi au reiterat ”importanţa respectării drepturilor omului şi garantarea securităţii civililor”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

ONG-ul Save the Children a anunţat marţi că doi dintre angajaţii săi au fost ucişi vineri într-un atac ”comis de militari birmani în statul Kayah”, în estul Myanmarului.

Potrivit Observatorului Myanmar Witness, ”35 de persoane, inclusiv femei şi copii, au fost arse şi ucise de militari la 24 decembrie în cantonul Hpruso”.

Un purtător de cuvânt al juntei a recunoscut sâmbătă că înfruntări au izbucnit în această zonă vineri şi că militari au ucis un anumit număr de persoane, fără să ofere detalii.

După acest masacru, Statele Unite şi-au reiterat apelul la impunerea unui embargo asupra armelor destinate Myanmarului.

Myanmarul se află în haos după lovitura de stat din februarie, iar peste 1.300 de persoane au fost ucise în cadrul reprimării juntei, potrivit unui ONG local.

Pe de altă parte, Uniunea Europană (UE) a anunţat joi că susţine impunerea unui embargo internaţional armamentului destinat Myanmarului şi s-a declarat pregătită să înăsprească sancţiunile în urma masacrului de vineri.

”În urma escaladării violenţelor, acţiuni preventive suplimentare sunt necesare la nivel internaţional, inclusiv un embargo asupra armamentului”, a anunţat Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell.

Bruxellesul blochează deja vânzări de armament şi echipament suspeceptibile să fie folosite în represiunea din Myanmar.

În urma masacrului, Statele Unite, care restrâng de mult timp vânzarea de armament juntei birmane, şi-au reiterat marţi îndemnul impunerii unui embargo internaţional armamentului destinat Myanmarului.

”Ţintirea unor civli şi profesionişti în domeniul umanitar este inacceptabilă, este o încălcare flagrantă a drepturilor omului şi a dreptului internaţional (...). UE este pregătită să impună sancţiuni internţaionale regimului militar”, a anunţat Josep Borrell.

Bruxellesul a plasat pe o ”listă neagră” 30 de persoane şi şase entităţi, pe care le-a sancţionat prin interzicerea intrării în UE şi blocarea activelor.

UE a decis, de asemenea, să continue să blocheze ajutoare financiare destinate în mod direct Guvernului birman şi să blocheze orice ajutoare europene care ar putea fi considerate ca legitimând junta. Uniunea mai furnizează doar un ajutor strict umanitar Myanmarului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.