Kirilo Budanov, şeful GUR, serviciul de spionaj al armatei ucrainene, are 37 de ani şi grad de general maior. Ar urma să fie numit în fruntea Ministerului ucrainean al Apărării, unde, în plin război, îl înlocuieşte pe Oleksii Reznikov. Budanov a absolvit Institutul Forţelor Terestre din Odesa în 2007, după care a servit în cadrul forţelor speciale ale Direcţiei Principale de Informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina. A participat la operaţiuni militare speciale, informaţiile despre acestea fiind clasificate.
Cu câteva ore înainte ca toate avertismentele sale despre o invazie rusă să se dovedească a fi corecte, generalul maior Kirilo Budanov şi-a mutat soţia în biroul său, temându-se că se va întâmpla într-adevăr ce e mai rău. Era 23 februarie - noaptea dinaintea lansării invaziei ruse împotriva Ucrainei - iar Budanov îşi pusese în joc însăşi cariera, pentru că a fost printre puţinii oficiali ucraineni convinşi că Rusia era pe cale să atace şi să încerce să captureze capitala Kiev, relatează "The Washington Post".
El şi soţia priveau insistent şi îngrijoraţi ceasul în acea noapte. Budanov risca să rămână în curând fără slujbă, dacă totul nu decurgea aşa cum el prezisese şi cum comunicase, de altfel, şi conducerii politice - sceptice - a Ucrainei. "Avusesem această discuţie că, dacă acel atac nu are loc, nu vom fi prea bine", a declarat el într-un interviu recent acordat cotidianului american The Washington Post. "Spusesem în mod specific că la ora 4 dimineaţa va începe. Sună foarte ciudat, dar mi-era teamă că nu se va întâmpla cum ar fi urmat să se întâmple", a mărturisit el.
Unsprezece luni mai târziu, cuvintele lui Budanov, generalul în vârstă de 37 de ani, au o mare greutate în faţa preşedintelui Volodimir Zelenski şi a altora de la Kiev. În cercurile politice ucrainene, el este respectat ca fiind singura persoană - împreună cu serviciile secrete americane şi britanice - care a avertizat corect, cu luni de zile înainte, ce plănuia Rusia.
La vremea respectivă, a fost în mare parte ignorat. Majoritatea celorlalţi oficiali guvernamentali şi militari ucraineni se aşteptau ca invazia Rusiei să se limiteze la partea de est a ţării mai degrabă decât un atac pe scară largă, în trei direcţii.
CUM VEDE BUDANOV RĂZBOIUL ÎN CONTINUARE
Prognoza lui Budanov pentru acest an este că Rusia se va concentra pe ocuparea unui număr mai mare de teritorii în regiunile estice Doneţk şi Luhansk. O nouă ofensivă din partea forţelor sale staţionate la nord de Ucraina, în Belarus, este puţin probabilă, consideră Budanov, fiind doar o încercare de a distrage atenţia şi de a împrăştia trupele Kievului.
"Trebuie să facem totul pentru a ne asigura că Crimeea se întoarce acasă până la vară", a punctat Budanov.
Întrebat dacă, în cazul în care trupele ucrainene ajung în Crimeea - peninsula ucraineană pe care Rusia a invadat-o şi anexat-o ilegal în 2014 -, liderul rus Vladimir Putin ar putea decide să folosească arma nucleară, Budanov a răspuns: "Nu cred să se întâmple aşa ceva. Iar Crimeea va reveni la noi. Şi vă mai spun un lucru: totul a început în Crimeea în 2014 şi tot acolo se va termina totul", a adăugat el.
"Este o tactică alarmistă", a explicat el, în interviul acordat în biroul său, acolo unde are o broască drept animal de companie, notează The Washington Post.
"Rusia este o ţară de la care te poţi aştepta la multe, dar nu şi la prostie totală. Aşa că trebuie să vă spun că nu se va întâmpla aşa ceva. Un atac nuclear va avea ca rezultat nu doar o înfrângere militară a Rusiei, ci şi prăbuşirea Rusiei. Şi ei ştiu foarte bine acest lucru", a punctat Budanov.
BUDANOV SPUNE CĂ PUTIN ARE CANCER ŞI RECURGE LA SOSII
Budanov mai susţine că Putin este bolnav, are cancer în fază terminală, şi are de fapt mai multe sosii care apar în public. "Este o întrebare deschisă dacă cel de acum este adevăratul Putin", a spus şeful GUR. El este atât de încrezător în informaţiile sale, încât, din când în când, deschide un dosar pentru a da cifre exacte: 326.000 de membri ai forţelor ruseşti luptă acum în Ucraina, Rusia mai are doar 9% din stocul său de rachete cu rază lungă de acţiune Kalibr.
Zelenski a părut să se bazeze pe informaţiile sale în discursul rostit la Forumul Economic de la Davos, când a spus că nu este sigur că Putin mai este în viaţă, menţionează The Washington Post, precizând că directorul CIA, William Burns, a declarat că nu există informaţii care să sugereze că Putin este bolnav.
"Întotdeauna există îndoieli în privinţa ta din partea altora", spune Budanov. "Cât de eficient sunt în această poziţie, probabil că acest lucru va fi arătat doar în viitor, de istorie. Nu mă pot evalua eu în mod obiectiv. Timpul va spune", a mai declarat Kirilo Budanov.
"TOATE ATENTATELE LA VIAŢA MEA AU ÎNCEPUT DUPĂ ACCEA"
Ascensiunea rapidă a lui Budanov, care a devenit unul dintre cei mai tineri generali din istoria Ucrainei, s-a accelerat în august 2016, când un locotenent-colonel din cadrul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a fost ucis în Crimeea, aparent într-o acţiune a unor sabotori ucraineni. Se crede că Budanov a fost unul dintre agenţii speciali ucraineni implicaţi, lucrând în spatele liniilor inamice, iar ulterior a fost decorat cu "Ordinul Curajului", pentru operaţiuni rămase nedezvăluite.
În 2020, pe atunci în vârstă de doar 34 de ani, a fost numit şef al Direcţiei Principale de Informaţii a Ucrainei (GUR).
Deşi au trecut ani de la operaţiunea din Crimeea, Budanov este încă zgârcit în privinţa detaliilor.. El nu a vrut să confirme sau să infirme operaţiunea sau rolul său în aceasta. "S-a întâmplat ceva", s-a limitat să spună el. "Şi toate atentatele la viaţa mea au început după aceea", a adăugat oficialul spionajului militar ucrainean.
În 2019, o bombă a fost plasată sub maşina sa, dar a fost detonată prematur. Au existat cel puţin 10 tentative de asasinat la adresa sa, potrivit unei persoane apropiate lui Budanov.
Faptul că i se doreşte moartea l-a făcut să ducă o existenţă personală precaută. Budanov locuieşte la biroul său. Iese rar în public. În biroul său rulează muzică clasică non-stop - poate e şi o apărare împotriva oricăror încercări de a asculta ce se spune înăuntru, menţionează The Washington Post.
OAIA NEAGRĂ A MOSCOVEI
El rămâne o ţintă pentru Kremlin. După explozia de pe podul Crimeei, din octombrie 2022, Moscova i-a arătat cu degetul pe Budanov şi pe alţi agenţi GUR. Oficialii ucraineni, inclusiv Budanov, nu au revendicat public responsabilitatea pentru aruncarea podului în aer sau pentru alte atacuri în adâncimea teritoriului rusesc.
Două atacuri cu drone, în decembrie, asupra bazei aeriene ruseşti Engels din Saratov, aflată la aproape 600 de kilometri de graniţa ucraineană, au arătat "că avem capacitatea de a ajunge cu mulţi kilometri mai departe decât s-ar putea aştepta" Moscova, declara Oleksii Danilov, secretar al Consiliului ucrainean pentru Securitate Naţională şi Apărare.
Operaţiunile pe teritoriu străin ar intra, din punct de vedere tehnic, în sfera de competenţă a lui Budanov. În interviul pentru The Washington Post, acesta nu a confirmat că forţele sale speciale s-au aflat în spatele acestor atacuri care au vizat bombardierele strategice pe care Rusia le foloseşte pentru a lovi oraşele ucrainene, dar a spus că sunt de aştepte mai multe şi că Ucraina are agenţi care lucrează în interiorul Rusiei.
"Acest lucru le-a spulberat iluziile de siguranţă", a punctat Budanov. "Există oameni care plantează explozibili. Există drone. Până când integritatea teritorială a Ucrainei nu va fi restabilită, vor exista probleme în interiorul Rusiei", a avertizat el.
CU GLOANŢELE PE BIROU
Budanov a sugerat, de asemenea, că ar trebui să se teamă Kremlinul de colaboratorii pe care îi are chiar în interior. "Există într-adevăr oameni cu care este foarte uşor să lucrezi pe acel teritoriu, oameni care înţeleg că Rusia ar trebui să fie diferită. Şi noi sprijinim astfel de oameni", a menţionat şeful GUR.
Un tablou din biroul lui Budanov face aluzie la succesele pe care acesta nu le poate discuta în mod deschis. Acesta prezintă avioane care înfăţişează GUR evacuând oameni din Afganistan, în 2021; elicoptere ucrainene care sunt în misiuni curajoase de reaprovizionare a luptătorilor ucraineni încercuiţi la uzina siderurgică Azovstal din Mariupol; şi un satelit, o aluzie la recunoaşterile în teritoriu pe care agenţia sa le efectuează zilnic.
Există arme ascunse într-un colţ şi gloanţe pe biroul său.
"Ce urmează? Victoria Ucrainei. Nu spun nimic nou" - este ultima previziune pe care o face Budanov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.