Guvernul chinez a îndemnat populaţia să-şi constituie rezerve de hrană, în contextul în care China se confruntă cu o intensificare limitată a epidemiei covid-19, care perturbă comuncările, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un aviz afişat pe site-ul Ministerului chinez al Comerţului luni seara îndemna ”gospodăriile să stocheze o anumită cantitate de produse de primă necesitate, pentru a face faţă nevoilor zilnice şi cazurilor de urgenţă”.

Acest aviz nu precizează motivul acestui apel şi nici dacă ţara este ameninţată de o penurie alimentară.

Ministerul îndeamnă, de asemenea, diverse autorităţi locale să faciliteze producţia agricolă şi fluxul de aprivizionare, să supravegheze rezervele de carne şi de legume şi să menţină stabilitatea preţurilor.

În perioada de vârf a epidemiei covid-19 în China, la începutul lui 2020, lanţurile de aprovizionare au fost perturbate de plasarea în carantină a mai multor părţi ale ţării şi de blocarea multor axe rutiere.

Odată cu apropierea Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă de la Beijing, în februarie, puterea comunistă se teme de o nouă intensificare a epidemiei covid-19 şi a luat, în ultimele săptămâni, măsuri radicale, în urma apariţiei unor focare sporadice de covid-19 în nordul ţării.

Cel puţin şase milioane de persoane au fost plasate în carantină, în marele oraş Lanzhou, situat la 1.700 de kilometri vest de Baijing.

Numărul cazurilor constate rămâne, însă, foarte mic faţă de bilanţuri înregistrate în alte părţi ale lumii.

Numai 71 de noi contaminări au fost anunţate marţi, în ultimele 24 de ore, după ce luni s-au anunţat 92 de cazuri, cel mai grav bianţ zilnic de la jumătatea lui septembrie.

China a fost afectată vara trecută de inundaţii, care au perturtbat producţia agricolă şi au condus la o scumpire a preţurilor.

Modificările climatice sunt susceptibile să crească frecvenţa acestui tip de catastrofe naturale.

China este primul importator de poduse alimentare, osituaţie care o face vulnerabilă la tensiuni diplomatice, ca cele în curs cu mari furnizori precum Statele Unite, Canada sau Australia.

Luna trecută, preţul a 28 de mărfuri alimentare a crescut cu 16% faţă de luna precedentă, potrivit presei chineze de luni, care citează date oficiale.

Anul trecut, preşedintele chinez Xi Jinping şi-a îndemnat concetăţenii să economisească hrana şi a denunţat o irosire a alimentelor.

China a fost lovită, în istoria sa, de episoade de foamete, mai ales la sfârşitul anilor '50 şi începutul anlor '60, când colectivizarea terenurilor impusă de către regimul comunist s-a soldat cu zeci de milioane de morţi în regiunile rurale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.