China îşi dezvoltă arsenalul nuclear mult mai repede decât se anticipa, arată un raport publicat de Pentagon, care estimează că Beijingul poate lansa rachete balistice armate cu focoase nucleare de la sol, de pe mare şi din aer şi ar putea dispune, până în 2027 de 700 de ogive nucleare, relatează AFP.
”Accelerarea expansiunii nucleare a Chinei ar putea să-i permită să dispună de 700 de focoase nucleare până în 2027”, anunţă în acest raport anual privind capacităţile militare ale Chinei Departamentul american al Apărării.
”Probabil că Beijingul caută să se doteze cu cel puţin 1.000 de focoase nucleare până în 2030, un nivel superior ritmului şi volumului estimate în 2020”, estmează Pentagonul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentagonul evalua în precedenta ediţie a acestui raport, trimis Congresului, publicat la 1 septembrie 20202, că China număra ”aproximativ 200” de ogive nucleare şi aprecia că acest număr avea să se dubleze în următorii zece ani.
Noile proiecţii militare americane - 700 de ogive nucleare până în 2027 şi 1.000 până în 2030 - arată o accelerare foarte puternică a activităţilor nucleare ale Beijingului.
”China a stabilit deja, probabil, o triadă nucleară care se năştea”, şi anume capacitatea de a lansa rachete nucleare balistice de pe mare, de pe uscat şi din aer, se arată în raportul publicat miercuri.
Autorii raportului se bazează în estimările cu privire la aceste cifre pe declaraţii ale oficililor chinezi în presa oficială şi pe imagini satelitare care surprind construirea unui număr important de silozuri nucleare, a declarat presei un reprezentant al Departamentului american al Apărării, care a prezentat acest document - din care doar o parte este făcută publică, iar restul este clasat secret al Apărării.
Proiecţiile includ rachete balistice submarine şi lansate de bombardere, dar şi ”Forţa mobilă a rachetelor”, care permite lansarea unor rachete din camioane, porivit acstui oficial, care a cerut protecţia anonimatului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.