China a desfăşurat luni avioane de vânătoare, bombardiere, distrugătoare şi fregate pentru a încercui Taiwanul, în cadrul unei operaţiuni militare prezentate drept un ”avertisment serios” adresat ”separatiştilor”, declanşând o ”alertă consolidată” pe insulele taiwaneze periferice, Taipeiul denunţând ”provocări flagrante”, iar Statele Unite şi-au exprimat îngrijorarea faţă de o escaladare, relatează AFP.
Statele Unite, care au avertizat vineri Beijingul împotriva oricărei provocări, în urma unui schimb dur de replici între cei doi vecini, au denunţat operaţiuni ”nejustificate” care reprezintă un ”risc al unei escaladări”, după ce China a desfăşurat avioane şi nave pentru a încercui Taiwanul.
Washingtonul recunoaşte Beijingul în detrimentul Taipeiului ca putere legitimă, începând din 1979, însă rămâne cel mai puternic aliat al Taiwanului şi principalul furnizor de armament al acestuia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
China a prezentat aceste noi exerciţii drept ”avertismente serioase” faţă de ”acţiuni separatiste ale forţelor «independenţei Taiwanului»”.
”Este o operaţiune legitimă şi necesară pentru salvarea suveranităţii statului şi unităţii naţionale”, a apreciat un purtător de cuvânt al Comandamenului de Est al armatei chineze, căpitanul Li Xi.
”Avioane de vânătoare, bombardiere şi alte avioane de atac au fost desfăşurate, dar şi mai multe «distrugătoare şi fregate””, anunţă televiziunea publică chineză CCTV.
Preşedintele taiwanez Lai Ching-te a convocat o reuniune în domeniul securităţii din cauza acestor manevre care intră ”în contradicţie cu dreptul” internaţional, potrivit comandantului securităţii taiwaneze, Joseph Wu.
Exerciţiile chineze - denumite Joint Sword-2024B - au avut loc ”în zone de nord, sud şi est ale Insulei Taiwan”, a precizat căpitanul Li Xi.
Ele ”se concentrează asupra patrulelor de pregătire a luptei mare-aer, blocadei porturilor şi zonelor-cheie”n sau ”luării cu asalt a zonelor maritime şi terestre”, a precizat el.
LAI CING-TE PROMITE ”SĂ APERE UN TAIWAN DEMOCRATIC”
Preşedintele taiwanez Lai Ching-te a promis luni ”să apre un Tiawan democratic” în timp ce China desfăşura manevre la scară mare.
”Împotriva ameninţărilor externe, vreau să-mi asigur compatrioţii că Guvernul va continua să apere sistemul constituţional democratic şi liber, să apere un Taiwan democratic şi să salveze securitatea naţională”, a anunţat preşedintele taiwanez într-un mesaj postat pe Facebook.
UN CHINEZ ARESTAT ÎN URMA UNEI POSIBILE ”PĂTRUNDERI”
Paza de Coastă taiwaneză a arestat un cetăţean chinez în urma unei posibile ”pătrunderi” pe una dintre insulele periferice ale Taiwanului, în timpul manevrelor militare chineze din jurul insulei principale.
”Nu este exclus ca această tentativă clandestină la bordul unui vapor mic să fie o pătrundere într-o «zonă gri» în legătură cu exerciţiul militar”, a anunţat într-un comunicat Paza de Coastă taiwaneză, referindu-se la acest concept al relaţiilor internaţionale care desemnează manevre ostile care nu ţin de un război deschis.
”COMPORTAMENT IRAŢIONAL ŞI PROVOCATOR”
Ministerul taiwanez al Apărării a condamnat un ”comportament iraţional şi provocator” al Beijingului şi a dat asigurări că a ”desfăşurat forţe adecvate pentru a reacţiona în mod adecvat cu scopul de a apăra libertatea şi democraţia şi pentru a apăra suvernitatea” Taiwanului.
”Împotriva ameninţării inamice, toţi ofiţerii şi soldaţii sunt pregătiţi”, subliniază ministerul/
Insulele taiwaneze de la periferia insulei principale - Penghu, Kinmen şi Matsu, ultimele două situate foarte aproape de coastele chineze - au fost plasate în stare de ”alertă consolidată”, a anunţat ministerul.
O echipă AFP a văzut în apropierea bazei aeriene Hsinchu, în nordul Taiwanului, patru avioane de vânătoare care au decloat luni.
Paza de Coastă chineză a anunţat că a angajat ”inspecţii de menţinerea ordinii în apele din jurul Insulei Taiwan”.
Paza de Coastă taiwaneză a confirmat prezenţa unor nave aparţinând omoloagei sale chineze.
”Mai multe nave” au traversat linia mediană a Strâmtorii Taiwan - nerecunoscută de Beijing -, care taie în două spaţiul maritim dintre insulă şi China continantală, precizează într-un comunicat Paza de Coastă taiwaneză.
China consideră Taiwanul drept parte a teritoriului său cu care urmează să se reunifice într-o bună zi. Ea privilegiază o soluţie paşnică, însă nu a renunţat niciodată să folosească forţa pentru a prelua controlul.
China şi-a sporit presiunile în ultimii ani consolidându-şi activitatea militară în jurul insulei.
Ea a organizat trei serii de manevre de mare amploare în ultimii doi ani, trimiţându-şi aviaţia şi Marina să încercuiască insula, susţine ea în urma unor ”provocări” ale autorităţilor taiwaneze.
Duminică, armata taiwaneză a anunţat că se află ”în stare de alertă” după ce a detectat portavionul chinez Liaoning la sud de insulă.
AMENINŢĂRI
Relaţiile dintre Beijing şi Taipei sun execrabile din 2016, în urma instalării la putere a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen, iar apoi a succesorului acesteia, Lai Ching-te, în mai 2024.
Lai Ching-te s-a angajat joi - într-un discurs de Ziua Naţională a Taiwanului - ”să se opună anexării” chineze a insulei sau ”călcării în picioare a suveranităţii” acesteia.
Beijingul, care-l cataloghează pe Lai Ching-te drept un ”separatist”, a reacţionat ameninţând că ”provocările” preşedintelui taiwanez vor antrena un ”dezastru” pentru poporul taiwanez.
Un cercetător de la Academia Chinze de Ştiinţe Militare, locotenent-colonelul Fu Zhengnan, ameninţă într-o înregistrare video publicată de presa chineză de stat, că aceste exerciţii se pot ”transforma în luptă în orice moment”.
”Dacă separatiştii din Taiwan provoacă (China) o dată”, trupele chineze din jurul insulei ”vor trece la acţiune”, dă el asigurări.
”Eu nu am să intru în panică, pentru că ei fac adesea manevre”, a declarat AFP un locuitor din Taipei, Benjamin Hsiao.
”Sunt un pic insensibil la ele”, a adăugat acest inginer.
China acuză cu regularitate autorităţile taiwaneze actuale de faptul că vor să adâncească o despărţire culturală între insulă şi continent.
Diferendurile dintre Beijing şi Taipei daează din perioada Războiului Civil între combatanţi comunişti conduşi de Mao Zedong şi forţele naţionaliste ale lui Chiang Kai-shek.
Înfrânţi de către comunişti, care au înfiinţat Republica Populară China la 1 octombrie 1949, naţionaliştii s-au refugiat împreună cu numeroşi civili în Taiwan, singura parte a teritoriului naţional chinez necucerită la acea vreme de către forţele lui Mao Zedong.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.