Cel puţin şase persoane au murit, iar multe altele au fost rănite în India, într-o busculadă. la o adunare religioasă hindusă, în statul Andhra Pradesh (sud), anunţă autorităţile locale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Busculada a avut loc miercuri, în timp ce credincioşi se înghesuiau să ia jetoane de intrare la o adunare prevăzută în Templul Sri Venkateswara Swamy, la Tirupati, un importan loc de pelerinaj hindus.

”Acest incident nefericit (...) a cauzat moartea a şase credincioşi. Mă rog ca Dumnezeu să le dea pace sufletelor lor”, anunţă un purtător de cuvânt al partidului aflat la putere în acest stat, Telugu Desam Party.

Premierul ultranaţionalist hindus Narendra Modi se declară ”îndurerat” de accident şi prezintă condolenţe într-un mesaj publicat pe reţele de socializare.

Adunările religioase sunt teatrul obişnuit al unor accidente sângroase în India, din cauza unei gestionări defectoase a mulţimilor şi, în general, din cauza unor lacune în domeniul siguranţei.

În iulie, o busculadă s-a soldat cu cel puţin 121 de morţi la un festival hindus în statul Uttar Pradesh (nord).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.