Peste 50.000 de persoane au fost evacuate, în Malaysia, iar cel puţin şapte au murit în cele mai grave inundaţii din ultimi ani în această ţară din Asia de Sud-Est, anunţă luni autorităţile, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ploi torenţiale în weekend au cauzat inundaţii în mai multe oraşe şi sate şi au întrerupt căi importante de circulaţie, blocând pasageri în vehicule timp de ore.

Numărul persoanelor evacuate a crescut luni la 51.000, potrivit unui bilanţ oficial - dintre care 32.000 de oameni în statul Pahang, în estul Malaysiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cel mai bogat şi mai populat stat, Selangor, situat în jurul capitalei Kuala Lumpur, a fost foarte afectat, în contextul în care suferă, în general, cele mai grave efecte ale musonului.

Şapte persoane au murit, declară salvatori cotidianului The Star, însă bilanţul ar putea creşte.

Premierul Ismail Sabri Yaakob a anunţat că în statul Selangor a plouat într-o zi cât plouă într-o lună.

Zeci de mii de militari şi salvatori au fost desfăşuraţi, a anunţat el.

O studentă, Eyilavarasi Magesuaran, declară că i-a fost frică pentru viaţa sa, după ce casa sa, la Shah Alam, o localitate din Selangor, a fost inundată brutal duminică.

”Apa a intrat în casa noastră prin spate şi ne-a blocat înăuntru”, declară AFP tânăra în vârstă de 21 de ani, care povesteşte că a fost alertată de lătratul câinelui.

”Mi-a fost frică să nu ne înecăm. Locuim aii din 1995 şi n-am mai fost inundaţi nicviodată”, declară ea.

Ea a fost salvată de către orusă, cu ajutorul unui camion.

Ploaia s-a oprit luni, permţându-le locuitorilor să se întoarcă în casele devastate şi să-şi recupereze din bunuri.

Această ţară din Asia de Sud-Est este afecatată anual de inundaţii în timpul sezonului ploios, însă amploarea pagubelor este extrem de importantă anul acesta.

Rolul încălzirii globae a fost arătat cu degetul în agravarea acestor inundaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.