Cel puţin şapte persoane au fost ucise, iar alte zeci rănite, luni, în Afganistan, după ce un atacator sinucigaş s-a detonat într-o maşină-capcană la Ghazni (est) - un atentat revendicat de talibani, au declarat oficiali pentru AFP.
Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei cu acelaşi nume, Ghazni, Wahidullah Jumazada, atentatul, comis cu un vehicul militar-capcană şi care viza o clădire aparţinând serviciilor afgane de informaţii, s-a soldat cu şapte morţi şi 40 de răniţi.
Toate victimele sunt ”membri ai serviciului de informaţii”, a precizat el, subliniind că ”niciun civil” nu a fost atins.
Directorul spitalului din Ghazni, Baz Mohammad Himmat, a înregistrat şapte morţi şi 25 de răniţi.
Talibanii au revendicat atentatul, comis potrivit unui purtător de cuvţnt taliban, Zabihullah Mudjahid, de către un kamikaze ”ca răspuns la declaraţia de război a inamicului”.
Afganistanul se confruntă cu o puternică amplificare a violenţelor, în pofida unui acord între talibani şi Statele Unite care prevede retragerea tuturor trupelor străine din ţară până la jumătatea lui 2021.
Guvernul a ordonat forţelor de securitate ”să-şi reia operaţiunile (ofensiva) contra inamicului”, în urma unei pauze, după Acordul de la Doha (Qatar) americano-taliban, în urma unui atac comis marţi la o maternitate la Kabul, soldat cu 24 de morţi.
Scopul atacului de la maternitate era ”să ucidă mame cu sânge rece”, a denunţat într-un comunicat Médecins sans frontières (MSF). Unsprezece din cele 26 de victime erau femei însărcinate. Nou-născuţi au fost de asemenea ucişi.
Washingtonul a imputat acest atac comis de către trei combatanţi înarmaţi - toţi ucişi -, grupării Statul Islamic (SI).
Însă atentatul nu a fost revendicat.
Talibanii au anunţat joi că au comis un atac cu un camion-capcană vizând o clădire aparţinând armatei afgane la Gardez (est). Cel puţin cinci civili au fost uciţi, iar alţi 15 răniţi, potrivit autorităţilor.
Cu toate acestea, insurgenţii au îndemnat luni la o lansarea a dialogului interafgan, prevăzut de Acordul de la Doha, şi la un schimb de prizonieri, care este, consideră ei, o condiţie prealabilă a schimbului, într-un mesajpostat pe Twitter de un purtător de cuvânt, Suhail Shaheen.
”Părţile afgane ar trebui să se concentreze asupra unei soluţii adevărate şi sincere la problema (care presupune) punerea în aplicare a Acordului de la Doha”, a scris Shaheen.
”Liberarea prizonierilor ar trebui să se încheie, iar negocierile interafgane ar trebui s înceapă”, a îndemnat el.
Acordul americano-taliban prevede între altele eliberarea unui nunmăr de 5.000 de deţinuţi de către Guvernul afgan în schimbul eliberării a 1.000 de membri ai forţelor de securitate luaţi prizonieri de către rebeli.
Câteva sute de deţinuţi au fost eliberaţi, până în prezent, de către ambele părţi.
Suhail Shaheen a respins totodată un acord de împărţire a puterii, semnat duminică, de către preşedintele Ashraf Ghani cu rivalul său Abdullah Abdullah, după mai multe luni de certuri care au aruncat ţara într-o criză politică.
Acordul prevede ca Abdullah, şeful Executivului în precedentul Guvern, şi candidatul înfrânt în ultimele alegeri prezidenţiale - pătate, în opinia sa de nereguli grave - preia cinducerea negocierilor cu talibanii.
”Ceea ce se întâmplă la Kabul este doar o repetiţie a experienţelor ratate din trecut”, a ironizat purtătorul de cuvânt taliban.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...