Statele Unite au stabilit că o aripă regională a grupării Statul Islamic (SI) a comis două atacuri marţi în Afganistan, între care unul la un spital din Kabul, soldat cu 16 morţi - inclusiv doi nou-născuţi -, a anunţat emisarul special american pentru Afganistan Zalmay Khalilzad, relatează reuters.
Afganii nu ar trebui să cadă în capcana întinsă de SI, ci să facă front comun împotriva acestei ameninţări şi să ”profite de o oportunitate de pace istorică”, a îndemnat joi, într-un mesaj postat pe Twitter Zalmay Khalilzad.
Insurgenţii talibani - pe care Statele unite depun eforturi să-i angajeze în negocieri de pace cu Guvernul afgan - au respins orice responsabilitate în cele două atacuri.
SITE Intel Group, un orgaism american care monitorizează activitatea grupărilor extremiste islamiste, a anunţat că aripa regională a SI a revendicat atentatul comis marţi în provincia Nangarhar (est), soldat cu 24 de morţi şi 68 de răniţi.
Atacul de la spitalul din capitala afgană, în cadrul căruia ONG-ul umanitar Médecins Sans Frontières (MSF) se ocupă de o maternitate, nu a fost revendicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...