Cel puţin 144 de persoane din Myanmar au fost ucise şi 732 au fost rănite în urma cutremurului major care a lovit ţara, a anunţat vineri televiziunea de stat MRTV pe aplicaţia de mesagerie Telegram, relatează Reuters şi The Guardian. De asemenea, opt persoane au fost confirmate moarte în Bangkok, capitala Thailandei, a anunţat guvernatorul oraşului

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cutremurul puternic care a lovit Myanmar vineri a avariat clădiri şi infrastructură publică şi există îngrijorări cu privire la starea barajelor mari, a declarat vineri Crucea Roşie. Şase state şi regiuni sunt cele mai afectate - în special în nord-vestul ţării, a precizat Crucea Roşie.

„Infrastructura publică a fost afectată, inclusiv drumurile, podurile şi clădirile publice”, a declarat Marie Manrique, coordonator de programe pentru Federaţia Internaţională a Crucii Roşii, prin intermediul unei legături video din Yangon. „În prezent, avem preocupări pentru barajele de mari dimensiuni, pe care oamenii le cercetează pentru a vedea condiţiile în care se află", a spus ea. „Podul care leagă Mandalay de Sagaing s-a prăbuşit - acest lucru va cauza probleme logistice. Sagaing are cel mai mare număr de persoane strămutate intern din ţară”, a adăugat Manrique.

Myanmar se află în criză de la începutul anului 2021, când armata a înlăturat un guvern civil ales, condus de laureata Premiului Nobel pentru Pace Aung San Suu Kyi. O mişcare de protest s-a transformat într-o rebeliune armată împotriva juntei în întreaga ţară, iar conflictul din ce în ce mai amplu a dus la strămutarea a peste 3,5 milioane de persoane.

Pe de altă parte, opt persoane sunt confirmate ca fiind decedate în Bangkok, a declarat guvernatorul oraşului, Chadchart Sittipunt. Printre acestea se numără şapte persoane ucise pe şantierul de construcţie al unui zgârie-nori care s-a prăbuşit.

CE A PROVOCAT CUTREMURUL DIN MYANMAR ŞI THAILANDA

Un cutremur cu magnitudinea de moment de 7,7, care s-a produs la numai 10 km adâncime, a lovit vineri centrul Myanmarului la ora locală 12:50 (8:20, ora României), fiind urmat la 12 minute de un alt seism, o replică, produsă la aceeaşi adâncime, care a avut magnitudinea de 6,4, potrivit USGS. Seismul s-a resimţit puternic şi în ţările vecine, capitala Thailandei, Bangkok, fiind printre zonele afectate.

Adâncimea mică a acestui cutremur puternic este de natură să provoace pagube enorme, cu mai multe clădiri prăbuşite sau deteriorate, drumuri avariate şi rupte. Bilanţul victimelor este în creştere, cu decese raportate atât în Myanmar, cât şi în Thailanda.

Bill McGuire, profesor emerit specializat în evenimente geofizice şi climatice la University College London, spune că este foarte probabil ca, în general, calitatea construcţiilor să nu fie suficient de ridicată pentru a supravieţui acestui nivel de cutremur, iar numărul victimelor va creşte aproape sigur în mod semnificativ pe măsură ce se vor afla mai multe despre amploarea dezastrului.

Cutremurele se produc atunci când plăci uriaşe de rocă care alcătuiesc scoarţa terestră, cunoscute sub denumirea de plăci tectonice, se ciocnesc. Potrivit USGS, cutremurul din Myanmar s-a produs ca urmare a unei „falii de alunecare” între plăcile India şi Eurasia - ceea ce înseamnă că aceste două plăci tectonice s-au frecat lateral una de cealaltă. „Cutremurul a avut loc pe falia Sagaing, care marchează limita plăcii tectonice dintre placa indiană la vest şi placa eurasiatică la est. Placa indiană se deplasează spre nord de-a lungul faliei în comparaţie cu placa eurasiatică", a explicat McGuire.

USGS spune că regiunea a fost afectată şi în trecut de mai multe cutremure de alunecare similare, şase cutremure cu magnitudinea 7 sau mai mare producându-se pe o rază de aproximativ 250 km de la epicentrul cutremurului actual, începând din 1900.

CE ARATĂ MAGNITUDINEA DE MOMENT A UNUI CUTREMUR

Deşi mulţi oameni au auzit de scara Richter pentru a măsura dimensiunea unui cutremur, standardul actual este scara magnitudinii de moment folosită de USGS. „Scara Richter este o scară veche dezvoltată pentru California. Este bună doar pentru cutremurele mai mici, dar nu este foarte bună pentru diferenţierea dimensiunilor şocurilor mai mari", a explicat McGuire.

După cum se menţionează pe site-ul USGS, calculul magnitudinii momentului se bazează pe rezistenţa rocii în care a avut loc alunecarea, zona faliei care a alunecat şi distanţa pe care s-a deplasat falia. „Astfel, un material stâncos mai puternic, o suprafaţă mai mare sau o mişcare mai mare în timpul unui cutremur vor contribui toate la producerea unei magnitudini mai mari”, arată USGS.

Cu toate acestea, la fel ca scara Richter, scara magnitudinii momentului este logaritmică, ceea ce înseamnă că, pe măsură ce magnitudinea creşte cu o unitate, gradul de zguduire a solului implicat creşte de 10 ori. (Pentru că este un logaritm, ca şi la scara Richter, vorbim de o valoare matematică şi de aceea nu este corect să se spună că un cutremur are „grade” - n.r.)

„Acesta este un cutremur major după orice standard, iar impactul său este cu mult mai grav din cauza faptului că a fost la adâncime mică - doar aproximativ 10 km. Dacă ar fi fost la 100 km adâncime, impactul ar fi fost mult mai mic, astfel încât adâncimea, precum şi dimensiunea, sunt esenţiale", a explicat McGuire. Dar, a adăugat el, măsurătorile variază în funcţie de locaţiile reţelelor seismice utilizate.

Potrivit Centrului pentru Reţelele Seismologice din China, cutremurul din Myanmar a atins magnitudinea de 7,9, iar trepidaţiile au fost resimţite în provincia Yunnan din sud-vestul Chinei.

SUNT DE AŞTEPTAT REPLICI

A avut loc deja o replică mare, iar altele pot fi aşteptate „în următoarele ore sau zile", a mai spus McGuire. „Acestea pot dărâma clădiri deja slăbite şi pot face munca salvatorilor şi mai dificilă”, a avertizat expertul.

Ar fi putut fi prezis acest cutremur? „Nu putem prezice cutremurele, aşa că răspunsul este nu”, a declarat McGuire. „Cu toate acestea, era de aşteptat într-un sens general, deoarece a avut loc pe o parte a faliei care nu se mai rupsese de ceva timp - cunoscută sub numele de „lacună” seismică", a adăugat specialistul.

Dr. Roger Musson, cercetător onorific la British Geological Survey, a declarat că ultimul eveniment similar în regiune a avut loc în 1956. De aceea, „clădirile este puţin probabil să fi fost proiectate împotriva forţelor seismice şi, prin urmare, sunt mai vulnerabile atunci când are loc un astfel de cutremur, rezultând mai multe daune şi mai multe victime", a spus el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.