Cel puţin 11 persoane au murit, iar altele au fost date dispărute în urma unui naufragiu al unui vapor supraîncărcat, la bordul căruia se aflau aproximativ 30 de persoane, în largul coastei de sud a Myanmarului, anunţă luni un reprezentant religios local, relatează AFP.
”Am găsit zece corpuri (în) noaptea (de duminică spre luni) şi unul în această (luni) dimineaţa”, a declarat6 AFP un călugăr budist din satul Kyauk Kar, în regiunea Tanintharyi (sud), care a cerut protecţia anonimatului.
”Vaporul a plecat din sat (duminică) la ora (locală) 21.00 (17.30, ora României), prea târziu, Era supraîncărcat şi s-a scufundat”, declară această sursă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ambarcaţiunea transporta în majoritate copii şi adoloescenţi care se întorceau la Myeik, unde sunt şcolarizaţi, după două săptămâni de vacanţă, precizează călugărul.
Sătenii au incinerat cele 11 victime găsite, anunţă el.
O operaţiune de căutare era în curs luni.
Niciunul dintre cadavrele găsite nu era al vreunui şcolar, potrivit călugărului.
Accidentele de vapor sunt frecvente în Myanmar, din cauza infrastructurilor rudimnentare şi nerespectării normelor de siguranţă.
Ambarcaţiunile cu pasageri, care navighează pe mare, în largul coastelor, sau pe râuri sunt adesea suraîncărcate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.