Europenii decid luni destinaţia agenţiilor UE care se mută de la Londra din cauza Brexitului, într-un vot organizat la Bruxelles pe care diplomaţi îl compară amuzaţi cu un imprevizibil concurs Europvision, scrie AFP.
Acesta este unul dintre efectele colaterale ale divorţului cu Regatul Unit - Agenţia medicamentului şi Autoritatea bancară europeană, instalate în cartierul de afaceri Canary Wharf, vor trebui să-şi facă bagajele cu tot cu sutele de angajaţi şi familiile acestora.
Între cele 27 de state membre, candidaţii se înghesuie să primească şi să profite de consecinţele economice, cu riscul de a sparge unitatea pe care UE vrea să o afişeze de când britanicii şi-au anunţat plecarea, prevăzută în martie 2019.
În culise ”au avut loc târguieli uimitoare”, potrivit unei surse diplomatice, diverse guverne încercând să-şi asigure susţinerea altor state în cursul votului, luni după-amiaza, organizat în marja unei reuniuni ministeriale.
Casa de pariuri Ladbrokes dădea duminică Bratislava şi Milanul ca favorite să găzduiască Agenţia Medicamentului (EMA), iar Frankfurtul şi Viena Agenţia bancară (EBA).
Însă votul complex prevăzut, cu buletin secret, îngreunează prognosticurile.
27 DE CANDIDAŢI
Diplomaţi îl compară ironic cu concursul televizat de muzică Eurovision, al cărui vot final a devenit un ritual anual cu un rezultat uneori surprinzător.
În total 19 oraşe au fost propuse să găzduiască Agenţia medicamentului şi cei 900 de angajaţi ai acesteia, însărcinată să evalueze şi să supervizeze medicamentele. Amsterdamul, Bonnul, Barcelona, Bratislava, Helsinki, Milano, Lille sau Bucureştiul se află printre pretendenţi.
Lista este mai puţin lungă în cazul Agenţiei bancare, celebră din cauza testelor de rezistenţă pe care le realizează asupra băncilor europene. Opt candidaţi, între care Frankfurt, Paris şi Luxemburg, vor să o primească cu cei aproximativ 170 de angajaţi ai ei.
Oraşe ca Dublin, Bruxelles, Varşovia şi Vienna candidează în legătură cu ambele agenţii.
Comisia Europeană (CE) a livrat la sfârşitul lui septembrie o evaluare a candidaturilor, bazată pe criterii ca accesibilitatea locurilor sau perspectivele de angajare ale partenerilor angajaţilor.
Însă ea s-a ferit să prezinte preferinţe, iar statele membre vor fi libere să voteze cum vor.
”Criteriile de alegere nu sunt legate doar de calităţile intrinsece ale cutărei sau cutărei candidaturi”, a recunoscut ministrul francez însărcinat cu Afacerile Europene Nathalie Loiseau, admiţând dimensiunea politică a acestui exerciţiu.
Această perspectivă îngrijorează personalul agenţiilor vizate. Cea a medicamentului a avertizat, într-un raport, că o alegere nepotrivită ar putea să se traducă într-un ”nivel de retenţie a personalului de peste 30%”, ceea ce i-ar ameninţa funcţionarea.
Niciun nume de oraş nu este citat, însă potrivit unor divulgări în presă Bratislava, Varşovia, Bucureştiul şi Sofia s-ar afla între oraşele cel mai puţin apreciate.
TÂRGURI
La rândul lor, statele membre au purtat campanii intense pentru a-şi lăuda meritele candidaţilor.
Guvernul irlandez s-a declarat pregătit să contribuie cu 78 de milioane de euro, timp de zece ani, la cheltuielile legate de instalare.
La Viena, municipalitatea va subvenţiona o creşă, iar la Milano angajaţii vor avea acces la o sală de sport.
Puţine elemente au scăpat despre ”târguieli”, maidiscrete între capitale.
Reacţionând faţă de articole de presă, Guvernul italian a dezminţit că a propus să-şi sporească contingentele militare în ţările baltice ca monedă de schimb în vederea favorizării candidaturii Milanului.
Franţa a respins speculaţii cu privire la o eventuală renunţare la sediul de la Strasbourg al Parlamentului European (PE) în schimbul găzduirii Agenţiei medicamentului.
Procedura de vot face previziunile hazardate. În primul tur, fiecare ţară dispune de şase puncte pentru fiecare agenţie, dintre care să dea trei primei sale alegeri, două celei de a doua şi unul celei de a treia.
Până la trei tururi sunt posibile, în cazul în care va fi necesar, fiecare cu reguli diferite şi pauze prevăzute, în care miniştrii vor putea să-şi consulte capitala.
Numărul de puncte obţinute de diverşii candidaţi nu va fi neapărat făcut public.
”Bineînţeles, multe ţări vor vota tactic”, preconizează o sursă diplomatică, dând asigurări că ţara sa, într-o încercare de a fi mai clară, a recurs la instrumentul matematic al ”teoriei jocurilor”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...