Regele Charles al III-lea a devenit monarh al Regatului Unit şi al altor 14 teritorii la moartea mamei sale, regina Elizabeth a II-a, în septembrie 2022, dar va fi încoronat în cadrul unei ceremonii pline de fast, strălucire şi semnificaţii religioase solemne în data de 6 mai 2023.
De aproape o mie de ani, regii şi reginele Angliei şi ale Marii Britanii au fost încoronaţi la Westminster Abbey din Londra, în cadrul unei ceremonii care s-a schimbat mult prea puţin de-a lungul secolelor, scrie Reuters.
Au existat 38 de monarhi încoronaţi la Abbey - Edward al V-lea, unul dintre cei doi tineri prinţi despre care se crede că au fost ucişi în Turnul Londrei în secolul al XV-lea, şi Edward al VIII-lea, care a abdicat pentru a se căsători cu americanca divorţată Wallis Simpson, nu au fost încoronaţi.
Încoronarea nu este esenţială şi nicio altă monarhie din întreaga lume nu are un eveniment în acelaşi stil. "Forma ceremoniei pe care o vom vedea atunci când Charles al III-lea va fi încoronat este unică pentru această ţară şi unică prin faptul că s-a păstrat", spune istoricul regal Alice Hunt.
Ceremonia este organizată de contele mareşal, cel mai înalt pair al Angliei, care se ocupă de ocaziile de stat şi care, timp de secole, a fost o poziţie deţinută în principal de ducele de Norfolk şi de familia Howard. În prezent, această sarcină îi revine lui Edward Fitzalan-Howard, actualul Duce de Norfolk, care a organizat şi funeraliile Reginei Elizabeth.
Iniţial, o încoronare era o necesitate pentru un monarh, dar acum este doar un eveniment ceremonial. "În această ţară, încoronarea a persistat într-un fel ca un moment care ar legitima cu adevărat acel monarh într-un mod public", spune Hunt. "De asemenea, a păstrat întotdeauna în centrul său un fel de moment religios de transformare. Deşi monarhul este rege din momentul în care predecesorul lui a murit, limbajul ceremoniei de încoronare, de când a fost convenit, în secolul al XIV-lea, a continuat să articuleze faptul că regele sau regina se schimbă cumva în timpul acelei ceremonii", a explicat istoricul.
CE SE ÎNTÂMPLĂ LA ÎNCORONARE?
Slujba de încoronare este o ocazie solemnă, religioasă şi plină de simbolism. Charles va depune un jurământ, prin care se leagă să susţină legea şi Biserica Angliei.
Aşezat pe istoricul Scaun al Încoronării, cunoscut sub numele de Scaunul Regelui Edward şi care conţine Piatra Destinului, el va fi uns de Arhiepiscopul de Canterbury, liderul spiritual al comuniunii anglicane mondiale, cu mir sfânt de la Ierusalim. Acesta este punctul central al ceremoniei şi semnalează conferirea harului Domnului asupra suveranului.
"Este foarte uşor, în cazul unei ceremonii religioase, să laşi cuvintele să te cuprindă", spune Hunt. "Dar ascultaţi ce se spune în jurul a ceea ce se întâmplă în acel moment al ungerii. Acest lucru este cu adevărat unic şi puternic şi are o istorie foarte, foarte lungă", recomandă istoricul.
Charles va primi, de asemenea, câteva sfere de aur extrem de ornamentate, sceptre, săbii şi un inel, care fac parte din bijuteriile Coroanei şi care simbolizează în mod diferit puterea, autoritatea şi îndatoririle monarhului, precum şi puterea lui Dumnezeu.
Arhiepiscopul îi va pune apoi pe cap Coroana Sfântului Edward, folosită la încoronări în ultimii 350 de ani.
Nu va fi doar Charles cel care va fi încoronat. Soţia sa, Camilla, va trece şi ea printr-o ceremonie mai simplă, de mini-încoronare ca regină.
Charles va părăsi Westminster Abbey purtând o altă coroană, Coroana Imperială de Stat.
ACTIVITĂŢILE CARE MARCHEAZĂ ÎNCORONAREA REGELUI CHARLES AL III-LEA
Încoronarea Majestăţii Sale Regele şi a Majestăţii Sale Regina Consoartă este, de asemenea, un moment de sărbătoare în întreaga naţiune şi în Commonwealth, pe parcursul unui weekend plin de evenimente speciale:
Sâmbătă, 6 mai, are loc ceremonia de încoronare la Westminster Abbey, Londra.
CITEȘTE ȘI Încoronarea regelui Charles III - Palatul Buckingham a anunţat parcursul procesiunii. Două caleşti vor fi folosite la ceremonie. A fost dezvăluit şi un emoji special pentru eveniment/ FOTOÎntre 6 şi 8 mai vor avea loc marile prânzuri ale Încoronării în toată ţara şi în Commonwealth.
Duminică, 7 mai, va avea loc un concert spectaculos al Încoronării la Castelul Windsor, iar locuri emblematice din Marea Britanie vor fi iluminate cu ajutorul proiecţiilor, laserelor, dronelor şi instalaţiilor electrice.
CITEȘTE ȘI Take That, Lionel Richie şi Katy Perry, între artiştii care vor cânta la concertul dedicat încoronării regelui Charles IIILuni, 8 mai, premierul a proclamat o sărbătoare naţională în onoarea Încoronării, oferind tuturor posibilitatea de a se alătura comunităţilor şi cauzelor bune prin intermediul activităţilor de caritate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.