Senatorul J.D. Vance, pe care Donald Trump şi l-ar dori vicepreşedinte dacă ajunge iar la Casa Albă, are multe de spus despre Europa. În calitate de campion al izolaţionismului american şi de critic ferm al ajutorului acordat Ucrainei, nominalizarea senatorului de 39 de ani din Ohio a stârnit panică în rândul diplomaţilor de peste Atlantic, scrie POLITICO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dar ce ar putea însemna un vicepreşedinte Vance pentru Europa? De la Germania "idioată" la Marea Britanie "islamistă", POLITICO a făcut o selecţie a unor declaraţii pe care senatorul le-a făcut în decursul timpului despre Bătrânul Continent.

DESPRE UE

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Vance a criticat dur Bruxelles-ul în legătură cu decizia sa de a bloca fonduri destinate Ungariei şi Poloniei, din cauza preocupărilor legate de respectarea democraţiei şi statului de drept în cele două state.

"Ştiţi, UE a păstrat miliarde de dolari din ajutorul promis Ungariei, din cauza opiniilor sale privind Ucraina. A reţinut miliarde de dolari din ajutorul promis unui guvern anterior din Polonia, din cauza opiniilor guvernului conservator polonez", a declarat acesta într-un interviu acordat în februarie.

"Aceasta nu este o ordine bazată pe reguli. Aceasta este Europa de la Bruxelles şi Berlin, care impune viziuni liberale imperialiste asupra restului continentului", a afirmat Vance.

DESPRE UNGARIA

La fel ca Trump, Vance l-a lăudat pe premierul ungar Viktor Orbán şi a propus să se ia exemplu de la acesta în materie de politică socială.

"În Ungaria, sub conducerea lui Orbán, se oferă împrumuturi cuplurilor proaspăt căsătorite, care sunt scutite la un moment dat (de dobândă) dacă acele cupluri au rămas împreună şi au avut copii. De ce nu putem face asta aici? De ce nu putem promova cu adevărat formarea familiilor?", a declarat el pentru un thinktank conservator în 2021.

De asemenea, Vance a făcut apel la "de-woke-ificarea" şcolilor şi l-a citat pe Orbán ca sursă de inspiraţie într-o apariţie la un podcast de dreapta în septembrie anul trecut. "Ce faci la Departamentul de Educaţie? Ei bine, faci ceea ce a făcut Viktor Orbán în Ungaria, adică practic spui: 'Nu mai ai voie să predai teoria critică a rasei, nu mai ai voie să predai teoria critică a genului ... Nu mai ai voie să faci aceste lucruri şi să primeşti un dolar din banii federali sau un dolar din banii statului'", a arătat el,

DESPRE POLONIA

Vance l-a atacat pe Donald Tusk după ce premierul polonez i-a criticat pe republicani pentru blocarea ajutorului american pentru Ucraina în luna februarie a acestui an. "Noul lider al Poloniei îşi arestează adversarii politici şi datorează securitatea ţării sale generozităţii mele", a scris Vance într-o postare pe reţelele sociale. "Ar putea lua în considerare să arate puţină apreciere sau cel puţin să-şi atenueze propriile impulsuri autoritare", a punctat Vance.

El a solicitat administraţiei Biden să reacţioneze la schimbările preconizate în presa de stat de guvernul Tusk, care i-a îndepărtat din funcţii pe loialii instalaţi de guvernul conservator anterior. "Vă îndemn să încurajaţi noul guvern al Poloniei să reconsidere orice acţiuni care ar putea submina acest guvern sau libertăţile pe care cetăţenii polonezi şi americani le preţuiesc", a declarat el în ianuarie.

Preocupările poloneze privind securitatea în legătură cu agresiunea rusă au fost exagerate, a mai declarat Vance într-un interviu acordat CNN în decembrie anul trecut. "Ideea că (Putin) poate mărşălui spre Polonia sau Berlin este absurdă", a spus el.

DESPRE GERMANIA

Armata Berlinului este un caz pierdut, iar politica sa energetică este "idioată", potrivit lui Vance.

"Comportamentul Germaniei în acest război este ruşinos şi este insultător pentru alegătorii noştri faptul că prea mulţi republicani sunt de acord cu el. Toate promisiunile lor s-au materializat în bălegar", a răbufnit el pe reţelele sociale în martie anul trecut. "De ce subvenţionează contribuabilii americani politica energetică germană idioată şi politica de apărare slabă? Un mister", a adăugat el.

Vance a atacat din nou capacităţile de apărare ale Germaniei într-un articol pentru Financial Times în februarie. "Germania cheltuieşte în fiecare an mult mai mult decât Franţa pentru apărare, dar nu prea are ce să arate. Armata franceză include şase brigăzi de arme combinate extrem de capabile, dar Bundeswehr abia poate aduna o singură brigadă pregătită de luptă", a spus el. "Germania este cea mai importantă economie din Europa, dar se bazează pe energia importată şi pe forţa militară împrumutată", a afirmat Vance.

Senatorul a comentat, de asemenea, popularitatea în creştere a extremei dreapta în Germania într-un interviu din februarie, susţinând că "AfD se descurcă bine" din cauza "unei rezistenţe în creştere faţă de migraţia în masă".

DESPRE MAREA BRITANIE

Ministrul britanic de externe, David Lammy, îl enumeră pe Vance printre prietenii săi, însă acest lucru nu l-a împiedicat pe senatorul american să atace Marea Britanie ca fiind o "ţară islamistă".

"Trebuie să lovesc în Marea Britanie cu un lucru. Vorbeam recent cu un prieten şi vorbeam despre unul dintre marile pericole din lume, desigur, proliferarea nucleară", a spus el la o conferinţă conservatoare săptămâna trecută. "Şi vorbeam despre care este prima ţară cu adevărat islamistă care va obţine o armă nucleară. Şi ne gândeam poate că este Iranul, poate că Pakistanul contează deja şi apoi am decis în cele din urmă că poate este, de fapt, Marea Britanie, deoarece laburiştii tocmai au preluat puterea", a spus Vance.

DESPRE ITALIA

Nici premierul italian de extremă dreapta Giorgia Meloni nu a putut scăpa de furia lui Vance. "Victoria lui Meloni în Italia a fost în mare măsură o respingere a politicilor de imigraţie de la Bruxelles. Cu toate acestea, ea a fost o catastrofă totală în ceea ce priveşte reducerea efectivă a migraţiei către Italia", a declarat Vance într-un interviu acordat în februarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.