Sute de persoane au participat duminică la înmormântarea modelului Abby Choi din Hong Kong, a cărei moarte macabră a şocat oraşul la începutul acestui an, cu omagii florale din partea celor dragi, a prietenilor şi a celebrităţilor deopotrivă, scrie CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Abby Choi, în vârstă de 28 de ani, mamă a patru copii, a dispărut la sfârşitul lunii februarie, până când părţi din corpul ei dezmembrat au fost găsite de poliţie într-o casă dintr-un sat.

Moartea modelului şi influencerului, care îşi făcuse apariţiile la prezentări internaţionale de modă şi avea un număr semnificativ de urmăritori atât pe Instagram, cât şi pe Douyin - versiunea chineză a Tik Tok - a făcut înconjurul lumii.

Prietenii şi cei dragi au putut, în sfârşit, să-şi ia rămas bun de la Choi la aproximativ patru luni de la moartea ei, în cadrul unei ceremonii funerare care a fost împodobită în culoarea ei preferată, roz.

Sute de persoane îmbrăcate în negru s-au aliniat în faţa Po Fook Memorial Hall, într-o suburbie liniştită din Hong Kong, la doar câţţiva kilometri la sud de locul unde au fost găsite rămăşiţele ei.

Intrarea a fost decorată cu perdele roz şi cu două imagini ale lui Choi - pozând într-o rochie roz pe o coloană de baloane în diferite nuanţe ale aceleiaşi culori.

Printre cei prezenţi la înmormântare s-a aflat şi fostul ei soţ, Chris Tam, a cărui familie a fondat un lanţ popular de tăiţei în oraş.

Ţinându-l de mână pe unul dintre copiii lor, Tam, îmbrăcat în costum, a sosit la salonul funerar cu o oră înainte de ceremonia budistă pentru a-şi lua rămas bun de la soţia sa.

Omagii florale de la diverse celebrităţi au putut fi văzute fiind transportate de muncitori în casa funerară, inclusiv de la Aaron Kwok, un veteran al scenei muzicale pop din Hong Kong în anii 1990.

Choi a fost incinerată luni, iar un dric negru împodobit cu flori roz i-a transportat trupul la o celebră mănăstire de pe o insulă din apropiere.

Fostul soţ al lui Choi, Alex Kwong, în vârstă de 28 de ani, fratele său Anthony, în vârstă de 31 de ani, şi tatăl lor, Kwong Kau, în vârstă de 65 de ani, au fost acuzaţi de crimă pentru moartea ei. Mama lui Alex Kwong, Jenny Li, 63 de ani, este acuzată de obstrucţionarea justiţiei.

Familiei i s-a refuzat cauţiunea şi se află în prezent în închisoare, următoarea audiere fiind programată pe 31 iulie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.