Reprezentanţii Casei Albe au susţinut că audierile directorilor serviciilor de informaţii de către congresmeni au demonstrat că nu există nicio dovadă a unui presupus contact între asociaţii campaniei Trump şi agenţii Moscovei, precum şi faptul că preşedintele american nu a pus vreodată în pericol surse de informaţii, în ciuda acuzaţiilor că a divulgat informaţii clasificate într-o întâlnire cu diplomaţii ruşi în Biroul Oval, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Audierile sprijină ce spuneam noi până acum: că în ciuda unui an de investigaţii nu există nicio dovată a unui contact Trump-Rusia”, a declarat sub protecţia anonimităţii un purtător de cuvânt de la Casa Albă.

De asemenea, acesta a susţinut că preşedintele american nu a pus niciodată la risc surse şi nici nu a divulgat informaţii, în ciuda acuzaţiilor că a divulgat chiar săptămâna trecută informaţii clasificate primite de la serviciile israeliene în timpul întâlnirii cu Serghei Lavrov şi Serghei Kisliak din Biroul Oval.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Directorul Agenţiei Naţionale de Informaţii, Dan Coats, a declarat că nu are ”niciun document relevant”, după ce senatorii din Comisia de Informaţii l-au întrebat dacă va preda toate rapoartele întocmite cu privire la posibile discuţii purtate cu preşedintele Donald Trump despre implicarea ruşilor în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Mai mult, directorul agenţiei a refuzat în mod repetat să comenteze dacă preşedintele american i-a cerut vreodată să dezmintă public orice legături dintre asociaţii campaniei Trump şi agenţii Moscovei.

Dan Coats a precizat că a purtat discuţii private cu Donald Trump.

Jurnaliştii The Washington Post au dezvăluit anterior că preşedintele american le-a cerut şefilor agenţiilor de informaţii să-l ajute să contracareze ancheta FBI, cu privire la presupuse legături între echipa sa de campanie şi Rusia.

În acest sens, preşedintele le-a cerut lui Mike Rogers şi lui Dan Coat să nege în mod public că există probe cu privire la o complicitate între echipa sa şi agenţii ruşi în timpul campaniei electorale din Statele Unite.

Săptămâna trecută mai multe publicaţii americane au dezvăluit că Trump i-a cerut explicit lui James Comey - atât în reuniuni, cât şi în convorbiri telefonice - să abandoneze ancheta cu privire la Rusia.

Deşi aceste informaţii au fost aprig negate de Casa Albă, ele au fost consemnate de către Comey - destituit în urmă cu două săptămâni -, în rapoarte pe care le-a scris după aceste reuniuni pe care le-a avut cu preşedintele Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.