Cancelarul german Olaf Scholz şi premierul polonez Donald Tusk s-au întâlnit marţi la Varşovia, într-o şedinţă de guvern comună, cele două ţări cu o istorie dificilă încercând să-şi consolideze cooperarea în faţa provocărilor de securitate şi a turbulenţelor politice din Europa, relatează Reuters.
Este prima reuniune de acest gen din 2018.
Relaţiile dintre cele două ţări s-au mai detensionat de când coaliţia proeuropeană a lui Donald Tusk a venit la putere, în decembrie, punând capăt celor opt ani de guvernare naţionalistă în Polonia, în timpul cărora guvernul format de Lege şi Justiţie (PiS) a descris în mod regulat Germania ca o forţă ostilă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întâlnirea interguvernamentală are loc în contextul în care ambele ţări se confruntă cu provocări de securitate legate de războiul din Ucraina şi cu un mediu geopolitic turbulent, în care extrema dreaptă a câştigat primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, iar liderii europeni se pregătesc pentru posibilitatea revenirii lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA.
Viceministrul polonez de externe Marek Prawda a declarat pentru Reuters că întâlnirea reprezintă "deschiderea unei discuţii într-un spirit de îngrijorare cu privire la viitor".
"Pentru că avem o turnură geopolitică în lume, UE nu mai este o fabrică de reguli, ci devine o comunitate a destinului şi trebuie să răspundem la această schimbare cu cel puţin o anumită politică de creştere a capacităţilor militare", a adăugat el.
Având în vedere tensiunile ridicate de la graniţa cu Belarus şi atacurile cu rachete ruseşti asupra Ucrainei, care duc în mod regulat la intervenţia avioanelor NATO în Polonia, preocupările legate de securitate vor fi prioritare pe ordinea de zi a şedinţei de la Varşovia.
"Securitatea Poloniei şi coeziunea în cadrul NATO sunt extrem de importante pentru Germania", a declarat o sursă guvernamentală germană.
Cu toate acestea, în timp ce invazia Rusiei în Ucraina a unit cele două state membre ale Uniunii Europene şi ale NATO în recunoaşterea importanţei consolidării apărării lor, există diferenţe cu privire la modul în care ar trebui să se realizeze acest lucru. Tusk a fost un susţinător vocal al finanţării comune de către UE a proiectelor de apărare, dar Scholz a declarat că blocul nu ar trebui să fie implicat în finanţarea achiziţiilor de armament sau a bugetelor naţionale de apărare.
În plus, la 85 de ani de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, mulţi polonezi încă mai consideră că Germania nu a făcut suficient pentru a plăti despăgubiri pentru un conflict care a lăsat ţara în ruine şi a ucis aproximativ o cincime din populaţia sa, inclusiv marea majoritate a celor 3 milioane de cetăţeni evrei.
Cotidianul german Sueddeutsche Zeitung a relatat luni că Berlinul va propune un pachet care va include sprijin pentru apărarea frontierei de est a Poloniei, precum şi fonduri pentru victimele ocupaţiei germane naziste şi construirea unui memorial şi a unui loc de întâlnire. Guvernul german a aprobat deja finanţarea "Casei germano-poloneze", care urmează să fie fondată la Berlin ca memorial al victimelor ocupaţiei naziste a Poloniei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.