Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului guvern, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În urma eşecului negocierilor de coaliţie, (...) voi demisiona atât din funcţia de cancelar, cât şi din cea de preşedinte al Partidului Popular în următoarele zile şi voi permite o tranziţie ordonată”, a declarat Karl Nehammer într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, la mai bine de trei luni de la alegerile legislative din 29 septembrie, în urma cărora partidul de extremă dreapta FPÖe a ieşit învingător - rezultat care i-a obligat pe conservatori şi pe social-democraţi să încerce să ajungă la un acord.

 

Această decizie neaşteptată vine a doua zi după ce partidul liberal Neos a decis să se retragă din negocierile tripartite pentru formarea unui guvern centrist. Scopul a fost de a marginaliza Partidul Libertăţii din Austria (FPÖe), care a obţinut 28,8% din voturi în septembrie, dar nu a reuşit să găsească aliaţi pentru a forma un guvern. Partidul Popular Austriac (ÖeVP) s-a clasat pe locul al doilea cu 26,3% din voturi, urmat de Partidul Social Democrat din Austria (SPÖe, centru-stânga) cu 21,1%.

Cele două partide de centru rămase au declarat că doresc să continue discuţiile. Dar sâmbătă, cancelarul a anunţat pe X că „un acord cu SPÖe este imposibil pe probleme-cheie” şi că „prin urmare, punem capăt negocierilor cu SPÖe”.

Vineri, preşedintele Alexander Van der Bellen făcuse apel la cele două partide să formeze un guvern „fără întârziere”.

O coaliţie de trei partide pentru formarea unui guvern ar fi fost o premieră în ţară din 1949.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.