Bundestag organizează miercuri, la 8 decembrie, alegerea în funcţia de cancelar a social-democratului Olaf Scholz, punând astfel capăt celor 16 ani de putere ai conservatarei Angela Merkel, anunţă joi Camera inferioară a Parlamrntului german, relatează AFP.
Olaf Scholz, în vârstă de 63 de ani, urmează să fie ales cu o majoritate de 736 de voturi de către deputaţi, în Bundestag, înaintea transferului puterii, în aceeaşi zi.
Procesul alegerii cancelarului - a treia persoană în stat, după preşedinte Republicii federale şi preşedintele Bundestagului - este foarte codificat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După ce este ales de către deputaţi, viitorul cancelar este primit de către preşedinte, care-i înmânează, atât acestuia cât şi miniştrilor acestuia, ”actul nominalizării”, o ceremonie care marchează începutul oficial al mandatului său de patru ani.
PRIMA VIZITĂ LA PARIS
Cancelarul se întoarce, apoi, în Bundestag, unde depune jurământul, după care se duce la sediul Cancelariei în vederea transferului puterii.
El va conduce atunci o coaliţie fără precedent de trei partide - Partidul Social Democrat (SPD), Verzii şi Partidul Liberal Democrat (FDP).
La fel ca predecesorii sîi, el va efectua prima vizită în afara Germaniei la Paris.
Această alegere ale loc în plină criză sanitară covid-19 în Germania.
Olaf Scholz acţionează deja, înainte de a intra în funcţie, în vederea hotărârii unor noi măsuri împotriva valului epidemiei.
Viitorul cancelar a particpat joi la o reuniune cu Angela Merkel şi conducătorii celor 16 landuri germane care a decis măsuri extrem de dure împotriva nevaccinţailor anticovid.
Un proiect de lege privind vaccinarea obligatorie, căreia Scolz îi este favorabil, urmează să fie adoptat până la sfârşitul anului şi să intre în vigoare în februarie sau martie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.