Brazilia a înregistrat marţi un număr record de decese asociate Covid-19, iar proteste ample au avut loc în întreaga ţară după ce preşedintele Jair Bolsonaro, sceptic cu privire la criza sanitară, a afirmat că cetăţenii vor putea curând să îşi reia traiul obişnuit, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Marţi, în Brazilia au fost înregistrate 3.251 de decese asociate Covid-19 şi aproximativ 85.000 de noi cazuri. Noua raportare subliniază criza gravă cu care se confruntă ţara, în care campania de vaccinare se derulează greoi, iar spitalele sunt în colaps.

Jair Bolsonaro s-a adresat populaţiei, marţi seară, într-o intervenţie televizată după ce a confirmat al patrulea ministru al Sănătăţii din ultimul an, pe cardiologul Marcelo Queiroga. El l-a înlocuit pe Eduardo Pazuello, general de armată care a supervizat răspunsul la pandemie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Preşedintele a minimalizat în repretate rânduri criza sanitară, s-a arătat neîncrezător în vaccinuri şi s-a opus măsurilor restrictive luate la nivel de state braziliene.

În discursul său de câteva minute, Bolsonaro şi-a apărat reacţia la epidemie, susţinând că, prin refuzul restricţiilor, precum carantina, a încercat să protejeze locurile de muncă şi să evite „haosul economic”.

„Vreau să reasigur poporul brazilian şi să îi aduc la cunoştinţă că vaccinurile sunt asigurate”, a spus el. Preşedintele populist de extremă drapta a fost acuzat în mai multe rânduri că subminează eforturile de vaccinare, dând asigurări că nu se va imuniza, şi că nu a reuşit să achiziţioneze suficiente doze pentru întreaga ţară.

Bolsonaro a dat vina pentru actuala criză din ţară pe varianta P1 a coronavirusului, care a apărut la finalul anului trecut în Amazonia.

„Foarte curând, ne vom relua vieţile normale”, a mai afirmat el. „Suntem neobosiţi în lupta împotrova coronavirusului - aceasta este misiunea noastră şi o vom îndeplini”, a adăugat Bolsonaro.

Proteste de amploare au izbucnit în marile oraşe din Brazilia, precum Belo Horizonte, São Paulo şi Recife. În Rio de Janeiro, oamenii au scandat din clădiri: „Asasinule!”, „Mincinosule!” şi „Pleacă, Bolsonaro!”.

Brazilia este a doua cea mai afectată ţară din lume, după SUA, cu peste 12,1 milioane de contaminări şi aproximativ 300.000 de decese asociate. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.