Premierul britanic Boris Johnson îi îndeamnă pe britanici, în mesajul său de Crăciun, să se vaccineze împotriva covid-19, cu ”prima”, ”a doua” doză sau cu un ”booster”, drept un cadou ”minunat” pe care să-l facă Regatului Unit, în contextul în care varianta omicron a SARS-CoV-2 se răspândeşte fulgerător, bate ”recorduri” şi a depăşit timp de două zile consecutiv pragul de 100.000 de cazuri, relatează AFP.
”După doi ani de pandemie, nu pot să spun că am scăpat”, declară Boris Johnson în alocuţiunea sa, care urma să fe difuzată vineri, în Ajunul Crăciunului.
I would like to wish you all a very Merry Christmas. pic.twitter.com/xRSgirIVqa
— Boris Johnson (@BorisJohnson) December 24, 2021
Spre deosebire de anul trecut - când campania de vaccinare începea în forţă şi erau impuse restricţii anticovid chiar înainte de Crăciun, din cauza variantei britanice (alfa), una dintre cele mai contagioase - Boris Johnson nu intenţionează să procedeze la fel anul acesta.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Pentru milioane de fanilii din întreaga ţară, sper şi cred că acest Crăciun este şi va fi semnificativ mai bun decât ultimul”, subliniază şeful Guvernului, în contextul în care numărul britanicilor testaţi pozitiv covid-19 sunt obligaţi, dacă respectă regulile, să se plaseze în carantină.
”Dacă anul ăsta aveţi nevoie de un curcan mai mare, dacă este mai multă varză de curăţat şi mai multe vase de spălat, cu atât mai bine, pentru că aceste ritualuri au o mare importanţă”, declară el, ”iar dacă anul ăsta grămada de hârtie mototolită este mai mare este exact pentru că (...) ne-am oferit reciproc un cadou invizibil şi inestimabil” - vaccinarea, nu doar pentru sine, ci pentru ”prieteni, familie şi toţi cei cu care ne întâlnim”, continuă el, citând astfel, într-o rară aluzie religioasă, învăţătura lui Isus Cristos.
Dacă nu aveţi timp să cumpăraţi cadouri, ”există un lucru minunat pe care-l puteţi da familiei şi întregii ţări, şi anume să vă vaccinaţi, fie că este prima, a doua doză sau «booster»-ul”, adaugă el.
Boris Johnson încheie un an încercat politic, cu scandaluri, sondaje defavorabile, o rebeliune în majoritatea sa conservatoare pe tema introducerii paşaportului vaccinal şi pierderea unui bastion electoral.
Anul trecut el le-a oferit zâmbind britanicilor Acordul comerical de cooperare post-Brexit, încheiat in extremis la 24 decembrie cu Uniunea Europeană (UE), după negocieri îndelungate.
Un an mai târziu, negocieri dificile sunt în continuare în curs cu Cei 27 pe tema dispoziţiilor vamale în Irlanda de Nord şi a licenţelor de pescuit, destinate mai ales francezilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...