Premierul britanic Boris Johnson era supus luni unor presiuni pentru a da explicaţii în Camera Comunelor, în urma unei intensficări a unor acuzaţii de favoritism formulate împotriva Guvernului său, în urma unor scandaluri şi unor valuri de indignare, relatează AFP.
Boris Johnson a provocat un val de indignare săptămâna trecută, după ce a şi-a exprimat susţinerea faţă de o reformă a Regullamentului Parlamentului, cu scopul de a evta, astfel, sancţionarea unui deputat din cadrul Partidului său Conservator (Tories), ţinta unei adevărate ploi de critici din cauza activităţilor de lobby pe care le desfăşoară.
Această manevră viza să permită oricărui deputat luat în colimator să se apere şi să facă apel şi viza în acelaşi timp să-i permită lui Owen Paterson, din cadrul Partidului Conservator, să evite să fie suspendat în Parlament.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Însă această manevră s-a transformat într-un scandal politic, iar Johnson a fost nevoit să dea înapoi.
BREAKING: Prime Minister Boris Johnson says there has been "absolutely no discussion" on a peerage for Owen Paterson after the lobbying row.
— Sky News (@SkyNews) November 8, 2021
Read more: https://t.co/Vv8VSyx0CA pic.twitter.com/TocxraRcqo
Guvernul Johnson a fost afectat deja de un scandal recent, care a scos la iveală legături periculoase între putere şi medii de afaceri, cu privire la atribuirea unor contracte de echipament unor întreprinderi private în timpul pandemiei covid-19.
Sunday Times şi Open Democracy au dezvăluit duminică, în urma unei anchete jurnalistice, că aproape tuturor celor 16 trezorieri ai Partidului Conservator din ultimii 16 ani li s-au oferit posturi în cadrul Camerei Lorzilor - camera superoară a Parlamentului, alcătuiră din membri nealeşi, după ce au crescut nivelul donaţiilor către Tories la trei milioane de lire sterline (3,5 milioane de euro).
”Ţara nu a auzit încă niciun cuvânt de regret cu privire la tentativele (lui Johnson) de a crea o regulă pentru el şi pentru prietenii săi şi altă regulă pentru toţi ceilalţi. El trebuie să vină în faţa (membrilor) Camerei (Comunelor)”, denunţă deputata liberal-democrată Wendy Chamberlain, o fostă poliţistă, care a lansat o dezbatere pe această temă, la BBC.
”Există cu siguranţă conflicte de interes care trebuie să fie examinate”, a subliniat ea.
Partidul Liberal Democrat (Lib-Dem) a îndemnat la o anchetă independentă cu privire la acuzaţii de corupţie şi ”imoralitate” vizând Guvernul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.