Joe Biden şi Xi Jinping au convenit să ia în calcul discuţii ”strategice” cu privire la controlul armamentului între cele două puteri nucleare, a anunţat Casa Albă la o zi după summitul virtual al preşedinţilor american şi chinez, relatează AFP.
”Preşedintele Biden a evocat cu preşedintele Xi necesitatea unei serii de discuţii despre stabilitatea strategică” - o exprese consacrată în diplomaţie pentru a desemna probleme legate de armament -, a anunţat marţi consilierul în probleme de securitate naţională al Casei Albe Jake Sullivan.
”Cei doi lideri au convenit să acţionăm pentru a lua în calcul să organizăm discuţii despre stabilitatea strategică”, a precizat el, într-o formulare ostantativ prudentă, la o conferinţă organizată la cercul de reflecţie Brookings Institution.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acest consilier apropiat locatarului Casei Albe răspundea astfel unei întrebări despre ascensiunea puterii armamnetului chinez.
Pentagonul a confirmat recent că Beijingul a efectuat, în august, un test de rachetă hipersonică şi a publicat un raport în care releva o accelerare mai rapidă decât se anticipa a programului nuclear chinez.
Statele Unite şi Rusia poartă, din Războiul Rece, un dialog oficial pe tema stabilităţii strategice, care a condus în trecut la încheierea mai multor acorduri de dezarmare, însă nu şi cu China.
Fostul preşedinte american Donald Trump a cerut în mai multe rânduri Beijingului să intre în cadrul discuţiilor amercano-ruse, însă în zadar.
Succesorul său pare să privilegieze calea discuţiilor bilaterale maiinformale în acest stadiu.
”Nu este acelaşi lucru pe care-l avem în contextul rus, printr-un dialog oficial pe tema stabilităţii strategice, mult mai vechi şi ancorat în istorie. Există mai puţină maturitate în acest domeniu în relaţia Statelor Unite cu China”, a declarat Jake Sullivan.
Însă cei doi lideri au discutat aceste suboecte, iar acum depinde de noi să ne gândim la un mod mai produsctiv de a avansa”, a adăugat Jake Sullivan.
BIDEN, NEVOIT SĂ CLARIFICE DECLARAŢII AMBIGUE PRIVIND TAIWANUL
Pe de altă parte, Joe Biden a dat asigurări marţi că nu vrea să încurajeze independenţa Taiwanului, clarificând astfel noi declaraţii care ar fi constituit o schimbare a poziţiei tradiţionale a Statelor Unite cu privire la Taiwan, o insulă revendicată de către China.
Întrebat de jurnalişti, într-o deplasare în statul New Hampshire, despre eventuale progrese în problema Taiwanului în cadrul summitului de luni cu omologul său chinez Xi Jinping, Joe Biden a răspuns afirmativ.
”Da. Noi am spus foarte clar că susţinem taiwan Act şi asta este tot”, a răspuns Biden.
”Taiwan Relations Act” este olege adoptată în 1979 de către Congresul american, care reglementează politica americană în domeniu, şi anume faptul că Washingtonul se angajează să recunoască o singură Chină, dar furnizează Taiwanului armament pentru a se apăra.
Însă Joe Biden a adăugat, părând să se refere la Taiwan, că ”el este independent. El ia propriile decizii”.
Această formulare risca să înfurie Beijingul, în contextul în care Xi Jinping l-a ameninţat, în timpul summitului virtual, că o acţiune a Statelor Unite în favoarea independenţei Taiwanului înseamnă ”să se joace cu focul”.
”Noi nu încurajăm independenţa. Noi îi încurajăm să facă exact ceea ce prevede Taiwan Act”, a clarificat preşedintele american.
”Eu am spus că ei ar trebui să ia deciziile lor cu privire la Taiwan şi nu noi”.
Joe Biden a dat asigurări din nou că Statele Unite nu intenţionează ”deloc să-şi schimbe” politica în acest dosar.
El a avertizat luni seara, în summitul cu Xi Jinping, că Washingtonul se va opune ”în mod ferm” oricărei tentative ”unilaterale de schimbare a statu-quoului sau de a aduce atingere păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan” - o frază care-i poate viza la fel de bine liderilor taiwanezi.
Preşedintele democrat a provocat deja probleme în octombrie, când a declarat că Statele Unite au un ”angajament” de a apăra militar Taiwanul în cazul unui atac.
El a părut să rupă astfel ”ambiguitatea strategică” tradiţională a Washingtonului, în numele căreia nu a spus niciodată în mod clar dacă va interveni în cazul unei invazii a insulei de către Beijing - o modalitate de a menţine pacea şi de a-i descuraja pe liderii taiwanezi să proclame independenţa în mod oficial.
Casa Albă a fost nevoit să corecteze tirul şi a dat asigurări atunci că nu este vorba despre vreo schimbare de strategie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...