Preşedintele american Joe Biden urmează să organizeze un summit virtual al liderilor statelor democratice, la 9 şi 10 decembrie, în cadrul unui efort de susţinere a acestor state, a anunţat miercuri Casa Albă, relatează Reuters.
La acest summit urmează să ia parte ”şefi de stat, reprezentanţi ai societăţii civile, filantropi şi actori din sectorul privat”, care urmează să discute despre ”provocări cu care se confruntă democraţia, în vederea unei consolidări colective a bazelor unor reînnoiri democratice”, anunţă într-un comunicat preşedinţia americană.
Un al doilea summit - fizic de această dată - al democraţiei este prevăzut un an mai târziu, în centrul căruia se aflătrei obiective, şi anume ”lupta împotriva autoritarismului, lupta împotriva corupţiei şi promovarea respectării drepturilor omului”, precizează Casa Albă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele american nu oferă detalii despre lista liderilor invitaţi la summit, prezentat, însă fără să se spună acest lucru oficial, drept o alternativă la summitul G20 şi drept o sfidare la adresa Beijingului, scrie AFP.
Liderii G20, a cărui alcătuire este stabilită de puterea economică şi la care participă regimuri autoritariste - ca cele din China şi Arabia Saudită - urmează să se reunească la sfârşitul lui octombrie, în Italia.
”Provocarea vremii noastre este să arătăm că democraţiile sunt în măsură să îmbunătăţească viaţa propiilor cetăţenişi să răspundă marilor probleme lae lumii”, afirmă Casa Albă în comunicat, care reia astfel o temă dragă lui Biden.
Şeful statului american şi-a semnalat în mai multe rânduri voinţa de a adopta un nou rol - de ”lider al lumii libere” -, atribuit în mod tradiţional locatarului Casei Albe, la care predecesorul său republican Donald Trump a renunţat.
Democraţia încearcă ”să vorbească în mod sincer despre provocările cu care se confruntă democraţia” în lume.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.