Administraţia Biden nu intenţionează să ”izoleze” Statele Unite din cauza unui nou eventual val de iarnă al pandemiei covid-19, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, relatează AFP.
Un discurs, foarte aşteptat, marţi, al preşedintelui Joe Biden nu va viza ”izolarea ţării”, a anunţat luni purtătoarea de cuvânt, precizând că ”măsuri” vizează să ”crească accesul la depistarea” covid-19.
Biden urmează să anunţe noi ”măsuri” în vederea unei ”creşteri a depistării” covid-19 şi să sublinieze ”riscurile persoanelor nevaccinate”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Varianta omicron - care a devenit dominantă în Statele Unite - urmează să arunce America într-un nou val, amplificat de sărbătorile de la sfârşitul anului şi condiţiile meteorologice, care favorizează adunări în interior.
Consilierul Casei Albe în criza santară Anthony Fauci a anunţat duminică că urmează ”săptămâni sau luni dificile pe măsură ce ne apropiem de iarnă”.
Statele Unite sunt cea mai îndoliată ţară de pandemie din lume, ca valoare absolută, cu peste 807.000 de morţi don cauza covid-19.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...