Preşedintele american Joe Biden a fost invitat de către preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor Mike Johnson să-şi susţină tradiţionalul ”discurs despre starea Uniunii”, o alocuţiune de politică generală, în Congres joi, la 7 martie, într-o săptămână crucială în Statele Unite, în care marţi au loc faimoasele alegeri "Super Tuesday", iar Curtea Supremă se poate pronunţa asupra ineligibilităţii lui Donald Trump încă de luni, relatează AFP.
”În momentul în care ţara noastră se confruntă cu provocări, este datoria mea solemnă să vă invit să vă adresaţi unei sesiuni plenare a Congresului la 7 martie, pentru ca să puteţi, aşa cum prevede Constituţia, să daţi socoteală despre starea Uniunii”, i-a scris ”speakerul” preşedintelui.
Această alocuţiune are o importanţă aparte în acest an electoral.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Data aleasă este de asemenea importantă, la două zile după "super marţi", în care numele lui Joe Biden apare pe buletinele de vot.
Discursul despre starea Uniunii are loc de obicei în ultima săptămână a lui ianuarie sau la începutul lui februarie.
INELIGIBILTATEA LUI TRUMP
La 19 ianuarie, judecători din Colorado l-au declarat pe Donald Trump ineligibil în alegerile prezidenţiale, aşadar şi în alegerile primare din acest stat situat în sudul Statelor Unite.
Curtea Supremă a statului Colorado a stabilit că miliardarul republican se face responsabil de ”rebeliune la 6 ianuarie 2021”, în luarea cu asalt a Capitoliului.
Curtea Supremă americană, sesizată de echipe de apărare a fostului preşedinte, urmează să se pronunţe în această săptămână asupra acestei hotărâri cu privire la eligibilitatea lui Donald Trump.
După ce a audiat argumentele celor două părţi, la 8 februarie, cea mai înaltă jurisdicţie americană ar putea să se pronunţe luni, înaintea "super marţi", la care participă şi statul Colorado.
Indiferent de avizul Curţii Supreme, buletine cu numele miliardarului vor fi disponibile în acest stat marţi.
Însă o hotărâre a Curţii Supreme ca permite să se ia în calcul sau nu voturile în favoarea fostului preşedinte republican.
În cazul în care Donald Trump va fi exclus de la urne în Colorado, impactul asupra cursei sale la fotoliul de la Casa Albă va fi probabil minor.
”Donald Trump a pierdut Colorado cu 13 puncte procentuale în 2020 şi nu are nevoie de acest stat pentru a învinge în alegerile prezidenţiale de anul viitor”, subliniază agenţia americană de presă The Asscoiated Press.
Însă statele Maine şi Illinois au luat decizii asemănătoare.
”SUPER MARŢI”
Zeci de milioane de americani sunt chemaţi la urne marţi.
Din Maine şi până în nord-estul extrem al Americii, în California şi pe Coasta de Vest, din Texas, în sud, şi până în Samoa americană, un mic teritoriu la Oceanul Pacific, 15 state şi un teritoriu participă la ”super marţi” - o dată crucială în calendarul alegerilor primare în vederea alegerilor prezidenţiale americane.
Această zi electorală urmează să confirme un duel de neocolit Trump-Biden la 5 noiembrie.
De partea republicană, peste o treime dintre delegaţii însărcinaţi să desemneze candidatul Partidului Republican în alegerile prezidenţiale se atribuie marţi.
Cu excepţia alegerilor primare de duminică din Washington, în care NikkI Haley a obţinut o victorie, fostul preşedinte a obţinut victorii în toate statele care au votat în alegerle primare înainte de ”super marţi”.
Aceasta este ultima zi a unei şanse a fostei ambasadoare la ONU a miliardarului.
Echipa de campanie a lui Donald Trump preconizează că acesta va obţine 773 de delagaţi în această "Super Tuesday" - dintr-un total necesar de 2.429 - şi că va deveni matematic de neînfrânt după două săptămâni.
În ceea ce-i priveşte pe democraţi, suspansul este şi mai mic, în contextul în care preşedintele în exerciţiu Joe Biden nu are nicio îndoială că va fi candidatul Partidului Democrat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.