Preşedintele american Joe Biden a fost informat despre un atac cu rachetă vizând aeroportul din Kabul, iar evacuările continuau ”fără întrerupere”, a anunţat luni o purtătoare de cuvânt a Casei Albe Jen Psaki, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Preşedintele le-a reconfirmat comandanţilor ordinul de a-şi intensifica eforturile pentru a face cu prioritate tot ceea ce este necesar pentru ne a apăra forţele pe teren”, a precizat ea.

Aproximativ 300 de americani mai sunt de evacuat din Afganistan, a anunţat duminică secretarul de Stat american Antony Blinken.

”Acţionăm neîntrerupt în aceste ore şi zile pentru a-i scoate de acolo”, a declarat el la postul ABC, cu 48 de ore înainte de data-limită a retragerii americane.

Aproximativ 114.400 de persoane, inclusiv aproape 5.000 de cetăţeniamericani au fost evacuaţi din Afganistan cu ajutorul unui pod aerian uriaş, începând de la 14 august, cu o zi mai înainte ca talibanii să cucerească Kabulul.

Ultima fază a operaţiunilor de evacuare a fost îngreunată de un atentat care a fost comis joi în apropierea aeroportului din capitala afgană, revendicat de către Statul Islamic din Khorasan (SIK), soldat cu 100 de morţi - inclusiv 13 militari americani şi doi britanici.

Joe Biden a primit duminică rămăşiţele celor 13 militari defuncţi pe pista bazei militare de la Dover, în Delaware.

Şeful statului american este criticat dur din cauza modului în care gestionează criza afgană.

ATACURI AERIENE AMERICANE ŞI ÎNCHEIEREA EVACUĂRILOR

Ca represalii faţă de atacul de joi, Statele Unite au efectuat sâmbătă un atac cu dronă în estul Afganistanului, omorând doi membri ”de rang înalt” din cadrul aripii afgane a SI şi rănind un al treilea.

Washingtonul a ameninţat că acesta nu va fi ”ultimul” atac de acest fel.

Duminică, americanii au distrus un vehicul înţesat cu eplozivi, pentru a ”suprima o ameninţare iminentă” din partea SIK vizând aeroportul.

Un purtător de cuvânt taliban a confirmat că un vehicul-capcană a fost distrus în timp ce se îndrepta către aeroport şi a adăugat că un al doilea atac ar fi atins o casă situată în apropiere.

Aproape toate ţările şi-au încheiat deja operaţiunile pe Aeroportul Internaţional Hamid Karzai.

Un pod aerian uriaş a permis evacuarea a aproximativ 112.000 de străini din afganistan de la 14 august, cu o zi înainte ca talibanii să cucerească Kabulul, şi a 117.500 de la sfârşitul lui iulie, potrivit ultimelor date comunicate de către Guvernul american.

Franţa şi-a închis vineri seara podul aerian.

”Aproape 3.000 de persoane, inclusiv 2.600 de afgani”, au fost evacuaţi, a anunţat ministrul francez al Apărării Florence Parly.

Preşedinele francez Emmanuel Macron a anunţat sâmbătă că 2.834 de persoane au fost evacuate de 17 august cu ”vreo 15 zboruri” operate de către Franţa, prin Emiratele Arabe Unite (EAU). Între aceste persoane se află 142 de francezi şi 17 europeni de alte naţionalităţi, a precizat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.