Autorităţile britanice caută complici ai presupusului autor al atentatului sinucigaş de la Manchester, în contextul în care premierul a ridicat nivelul alertei teroriste, avertizând că un un nou atac ar putea fi ”iminent”, iar mii de oameni au ieşit pe stradă, în regat, şi au participat la un priveghi în memoria victimelor exploziei la un concert pop, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Atentatul, care s-a soldat cu cel puţin 22 de morţi - inclusiv o fată de opt ani - şi 59 de răniţi, a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic, care caută să perturbe modul de viaţă occidental.

”Facem eforturi să înţelegem gândirea denaturată şi bolnavă care vede un loc înţesat cu copii nu ca pe o scenă de preţuit, ci ca pe oportunitatea unui carnagiu”, a declarat premierul britanic Theresa May.

Nivelul ameninţării teroriste a fost ridicat la critic.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acest lucru înseamnă că, în locul poliţiştilor pot fi trimişi militari la evenimente publice, inclusiv la meciuri.

Fostul secretar general al ONU Kofi Annan a îndemnat lumea să fie unită împotriva ”extremiştilor şi teroriştilor” care se fac vinovaţi de atentatul sinucigaş de la Manchester şi de violenţe asemănătoare în alte părţi.

Annan a declarat marţi seara pentru The Associated Press că este necesar ca toate ţările să coopereze şi să împărtăşească informaţii cu scopul de a le nega extremiştilor ”oportunităţile” pe care le au şi a-i aduce pe cei care comit crime în faţa justiţiei.

Fostul secretar general conduce în prezent Grupul Înţelepţilor, alcătuit din foşti lideri ai lumii şi înfiinţat de către Nelson Mandela.

El a declarat în numele grupului că este ”tragic ca tineri care s-au dus să asculte muzică şi să danseze să fie ucişi atât de brutal şi fără sens”.

”Teroriştii au fost aici, însă au pierdut întotdeauna şi vor pierde şi de această dată. Acest lucru ar putea să aibă nevoie de timp, dar vor pierde”, a subliniar Annan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.