Autorităţile americane au dat publicităţii duminică, la 15 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, notele complete care arată cum a reacţionat George W. Bush când a primit vestea atacurilor, relatează The Independent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele şase pagini de note, scrise de fostul secretar de presă al preşedintelui Bush, Ari Fleischer, arată că, pe lângă confuzie, prima reacţie a preşedintelui a fost să caute răzbunare.

“Îi vom prinde pe nenorociţi. Suntem în război”, i-a spus el vicepreşedintelui Dick Cheney la telefon, din Air Force One.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

După ce a închis, Bush s-a întors către consilierii săi şi le-a spus: “Abia aştept să aflu cine a făcut asta. Va dura o vreme, dar nu va fi vorba de o tâmpenie ca o palmă uşoară peste încheietură”.

Nouă zile mai târziu, Bush a declarat “război împotriva terorismului”, într-o sesiune comună a camerelor Congresului. “Războiul nostru împotriva terorismului începe cu al-Qaida, dar nu se termină aici. Nu se va termina până când fiecare grupare teroristă cu efect global nu va fi găsită, oprită şi învinsă”, a declarat el.

Mulţi au criticat ulterior discursul, argumentând că liderul de la Casa Albă a declarat război unei idei, dar atmosfera de după atacurile din 11 septembrie, soldate cu 2.996 de morţi, a făcut ca Bush să fie aplaudat.

Notele lui Fleischer, transmise agenţiei Reuters, reprezintă singurul document care arată cum a reacţionat şi ce a spus Bush în privat pe 11 septembrie 2001 şi sunt considerate atât de importante încât fostul secretar de presă le-a ţinut ani la rând într-un seif la bancă.

Fleischer şi-a început ziua de 11 septembrie 2001 însoţindu-l pe Bush într-o vizită de rutină la şcoala primară Booker din Sarasota, Florida.

După ce s-a întâlnit cu reprezentanţii şcolii, şeful statului a fost informat că un avion s-a prăbuşit în Turnul de Nord al World Trade Center şi că se presupune că a fost vorba de un accident.

Informaţia că şi al doilea turn a fost lovit a venit în timp ce liderul de la Casa Albă le citea copiilor. De-a lungul anilor Bush a fost ironizat pentru că a continuat să le citească elevilor “The Pet Goat”, după ce a fost informat că America este atacată.

Secretarul de presă a subliniat, însă, că a vrut ca preşedintele să primească toate informaţiile înainte de a discuta cu presa şi i-a scris pe un bilet să nu spună nimic deocamdată.

Ulterior, Bush a explicat că a vrut să aibă timp să se gândească şi că nu a vrut să alarmeze şi mai mult populaţia plecând din sală imediat.

Notele lui Fleischer arată că, în timpul atacurilor, toată lumea era atât de confuză şi de alarmată încât s-a decis să fie desfăşuraţi militari înarmaţi în faţa uşii care ducea în cabina Air Force One, pentru a opri un eventual terorist sub acoperire aflat la bord.

Documentele arată şi tentativele lui Bush de a convinge Secret Service să îi permită să se întoarcă la Washington D.C.

“Vreau să mă duc acasă cât mai repede posibil. Nu vreau ca oricine este (vinovat – n.r.) să mă ţină în afara Washingtonului”, a spus el.

“Oamenii noştri spună că (situaţia – n.r.) nu este stabilă încă”, i-a răspuns un consilier.

“Corect este să lăsăm lucrurile să se aşeze”, a insistat şi şeful cancelariei prezidenţiale, Andy Card.

În cele din urmă, Air Force One s-a îndreptat către baza militară Barksdale, din Louisiana, apoi către baza Offutt, din Nebraska. Bush s-a întors la Washington în cursul nopţii.

De asemenea, preşedintele pare să fi avut o atitudine fatalistă faţă de pericolele la care se expunea. Atunci când şi-a sunat soţia, el i-a spus că o iubeşte, că se îndreaptă spre casă, după care a adăugat: “Dacă sunt în Casa Albă şi vine un avion înspre mine, tot ce pot spune este că sper că am citit Biblia în ziua respectivă”.

Între timp, Bush i-a spus lui Cheney că este important să transmită impresia că Guvernul american are totul sub control, mai arată documentele. “Este important ca oamenii să vadă că Guvernul funcţionează, pentru că televiziunile arată că naţiunea noastră a fost bombardată”, i-a transmis el vicepreşedintelui.

Fleischer a notat şi că preşedintele era îngrijorat în legătură cu siguranţa familiei sale, dar şi a câinelui său, scottish terrier-ul Barney. După ce a fost informat că cele două fiice ale sale şi soţia sa au fost duse într-un loc sigur, Bush a întrebat: “Barney?”

“E pe urmele lui Osama ben Laden chiar acum”, i-a răspuns şeful Cancelariei prezidenţiale.

Atacurile din 11 septembrie 2001, din Statele Unite, au schimbat pentru totdeauna modul în care lumea priveşte terorismul şi securitatea.

Nouăsprezece bărbaţi au deturnat patru avioane comerciale americane şi le-au prăbuşit în Turnurile Gemene ale World Trade Center (New York), în clădirea Pentagonului (Washington) şi pe un câmp din Shanksville (Pennsylvania).

Atacurile s-au soldat cu 2.996 de morţi - cel mai sângeros atac străin din istorie comis pe teritoriul american. Bilanţul l-a depăşit pe cel de la Pearl Harbor, din 1941, soldat cu 2.403 de morţi în rândul americanilor. Peste 6.000 de oameni au fost răniţi în atentatele din 11 septembrie.

Gruparea teroristă al-Qaida a coordonat şi a revendicat atacurile. Anterior, liderul grupării teroriste Osama ben Laden declarase jihad împotriva Statelor Unite, ceea ce a fost perceput drept principalul factor motivant pentru atentatori.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...