Armata israeliană cere luni populaţiei civile să evacueze ”imediat” zona spitalului al-Shifa din oraşul Gaza, pe care l-a atacat înainte de zori, anunţă într-un mesaj publicat pe X un purtător de cuvânt al armatei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pentru securitatea voastră, trebuie să evacuaţi imediat zona către vest” pe drumul de-a lungul coastei, ”către sud până în zona umanitară Al-Mawasi”, în sudul Fâşiei Gaza, cere acest purtător de cuvânt în arabă.

Martori declară AFP că manifeste cu acest mesaj au fost aruncate în zonă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”OPERAŢIUNE ŢINTITĂ”

Într-un comunicat publicat luni dimineaţa, armata israeliană a anunţat că desfăşoară ”o operaţiune ţintită în zona Spitalului al-Shifa”, în capitala enclavei.

”Operaţiunea are la bază informaţii potrivit cărora spitalul este folosit de către terorişti de rang înalt din Hamas”, se arată în acest comunicat.

Locuitori din carttierul central al oraşului Gaza spun că ”peste 45 de tancuri şi vehicule blindate de transport de trupe israeliene” au intrat în cartierul al-Rimal.

Unii anunţă că au loc ”lupte” în jurul spitalului.

Armata israeliană se adresa, până acum, la portavoce locuitorilor oraşului şi le cerea să stea acasă.

Serviciul de presă al Guvernului Hamas a anunţat că Spitalul al-Shifa era ”bombardat” şi că ”zeci de mii de persoane deplasate” se aflau în clădire.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.