Aproximativ 10.000 de angajaţi din sectorul hotelier au început duminică o grevă în mai multe oraşe din Statele Unite, pentru a cere recalcularea salariului şi angajări, relatează AFP.
Potrivit Sindicatului Unite Here, din industria serviciilor, aproximativ 10.016 dintre membrii săi şi-au suspendat munca în 25 de localuri din cadrul grupurilor Hilton, Hyatt şi Marriott.
With a busy holiday travel weekend underway, 10,000 hotel workers are striking at 25 hotels in eight cities across the country. Their union says they're fighting for higher wages and an end to pandemic-era staffing cuts. @IkeEjiochi reports. https://t.co/TpoNzCFkcl pic.twitter.com/bLBxr49C6b
— World News Tonight (@ABCWorldNews) September 2, 2024
Boston, San Francisco şi Honolulu sunt cele mai afectate, însă greva are loc în opt oraşe, potrivit Unite Here, iar angajaţii unor hoteluri din alte patru aglomeraţii vor să se alăture grevei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Încetarea muncii urmează să dureze două-trei zile, a anunţat într-un comunicat sindicatul.
Ea intervine în timpul weekendului lung de Ziua Muncii în Statele Unite, unul dintre cele mai încărcate din an în industria turismului.
EFECTIVE ŞI SALARII REA MICI
Potrivit Unite Here, industria hotelieră a ”profitat” de pandemia covid-19 pentru a-şi reduce efectivele, fără să le refacă în totalitate după ridicarea restricţiilor sanitare.
Membrii organizaţiei subliniază că salariile nu le ajung să-şi acopere cheltuielile curente şi că ”mulţi trebuie să-şi ia un al doilea serviciu pentru a face faţă”.
This morning, my fellow @UniteHereL2 members and I had a message for the hotel industry as we went on strike, after years of staffing cuts and insulting responses to our families’ needs: “Escucha! Escucha! Estamos en la lucha!” The bosses can’t ignore us all! #1u #1job pic.twitter.com/n9kiMQ7QVf
— Nicholas Javier (@njcolma1) September 1, 2024
Ei subliniază că, în acelaşi timp, sectorul hotelier şi-a revenit complet după criza covid-19.
În 2023, preţul mediu al unei camere de hotel în Statele Unite a atins în medie 158 de dolari pe noapte - un record absolut potrivit cabinetului STR.
Venitul mediu pe cameră a fost mai mare, la rândul său, ca niciodată, potrivit aceleiaşi surse.
În ultimele luni, mai multe stabilimente au încheiat noi acorduri de întreprindere cu salariaţii, însă negocierile au eşuat în multe alte cazuri.
”Suntem dezamăgiţi că Unite Here a ales greva, în timp ce Hyatt vrea să negocieze”, a declarat AFP Michael D'Angelo, însărcinat cu relaţii de muncă în cadrul grupului hotelier în Statele Unite.
”Vrem să continuăm să negociem acorduri drepte şi să recunoaştem contribuţia angajaţilor Hyatt”, a adăugat el.
Reprezentantul a anunţat că grupul a luat măsuri pentru a ”minimiza impactul unei greve asupra operaţiunilor”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.