Aproximativ 30 de jihadişti au fost ucişi, la începutul lui februarie, în regiunea Liptako, în Mali, de către membri ai Forţei speciale din Grupul european Takuba şi forţe armate din Mali, pe care le susţin, a anunţat Statul Major franez, în toiul unei crize diplomatice între Bamako şi Paris, relatează AFP.
”Este pentru prma oară când o unitate din Mali angajată în Takuba obţine un astfel de bilanţ operaţional”, a subliniat Statul Major francez marţi, precizând că această operaţiune a avut loc în perioada 1-6 februarie, în zona celor ”trei frontiere” - Mali, Burkina Fafo şi Niger -, care a permis confiscarea ”multor echipamente şi componente în fabricarea unor dispozitive explozive improvizate”.
Acest anunţ intervine în contextul în care viitorul Task Force Takuba - înfiinţată în 2020 la iniţiativa Parisului şi la care participă aprozimativ zece state europene - este ameninţat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Parisul şi-a dat termen până la jumătatea lui februarie să decidă, împreună cu partenerii săi europeni, viitorul prezenţei lor militare în Mali, după ce unta ostilă l-a expulzat pe ambasadorul Franţei şi a cerut unui contingent danez, desfăşurat recent în Mali, să părăsească ţara.
Franţa luptă în Mali din 2013, iar 53 de militari francezi au fost ucişi în această ţară.
Această reflecţie ar putea conduce la plecarea din Mali a trupelor franceze şi Forţelor speciale Takuba, care au fost marţi ţinta unor critici virulente ale premierului Choguel Kokalla Maïga.
El a acuzat Takuba de ”împărţirea Mali”.
”Takuba” ”înseamnă «sabie» în (limba) songhai şi în tamasheq, (iar) acest nume nu a fost ales la întâmplare”, a declarat el.
Statul Major francez precizează, într-un comunicat, că ”de la 1 la 6 februarie, o unitate din cadrul Task force Takuba alcătuită din grupul franco-eston în partneriat de luptă cu Unitatea uşoară de recunoaştere şi intervenţie (ULRI) nr. 4 a operat în Liptako. În această misiune de hărţuire au fost localizate diverse grupuri teroriste, identificate şi neutralizate de către militari din Mali, susţinuţi de Forţa 9antijihadistă franceză) Barkhane”.
”Această operaţiune arată nvelul de cooperare, autonomie şi maturitatea ULRI nr. 4 şi eficienţa parteneriatului de luptă între forţe armate din Mali (FAMa) şi TF Takuba”, apreciază Statul Major francez.
Acest grup Takuba de 800 de militari - un simbol al Europei Apărării dragi lui Emmanuel Macron - se află la cheremul juntei din Mali.
Norvegia a anunţat că renunţă să trimită un mic contingent, în lipsda unui acord cu Bamako.
Mutarea Forţei Takuba, înfiinţată de paris în vederea împărţirii poverii, nu este luată în calcul în forma sa actuală.
Însă principul de susţinere în luptă a armatelor locale de către contingente mici de către forţe speciale ar putea fi propus altor ţări din regiune, avansează o sursă diplomatică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...