În total 19.700 de persoane au manifestat în Franţa împotriva certificatului sanitar, dintre care peste 3.500 la Paris, în cel de-al 20-lea weekend consecutiv de mobolizare, potrivit unui bilanţ prezentat de către Ministerul francez de Interne, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministerul a înregistrat 155 de acţiuni în întreaga ţară, în scădere faţă de 158 de acţiuni şi 23.000 de manifestanţi sâmbăta trecută.

Potrivit coaliţiei activiste Le Nombre jaune, care publică bilanţul cu o întârziere, 64.000 de persoane au participat săptămâna trecută la 201 adunări.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La Paris au defilat 3.510 de manifestanţi, potrivit Prefecturii Poliţiei Parisului.

Această mobilizare, lansată la jumătatea lui iulie, înregistrează o scădere medie de la 7 august, când a adunat 237.000 de manifestanţi, potrivit unor date oficiale.

Guvernul francez a anunţat joi o înăsprire a restricţiilor, fără să impună carantină şi nici interdicţii de călătorie pe timpul nopţii, în lupta împotriva celui de-al cincilea val covid-19, pe care l-a catalogat drept ”fulgurant”.

El a crescut presiunea asupra nevaccinaţilor şi a deschis accesul la vaccinarea cu o doză ”booster”, începând de sâmbătă, tuturor francezilor majori.

Începând de la 15 decembrie, doza ”booster” este obligatorie - pentru ca certificatul sanitar să fie valabil -, în cazul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, iar începând de la 15 ianuarie în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 64 de ani.

În cazul nevaccinaţilor, durata validităţii testelor negative covid-19 care le dă dreptul la un certificat sanitar scade de la 72 la 24 de ore.

Trei milioane de programări în vederea vaccinării împotriva covid-19 au fost făcute după ce Guvernul a anunţat joi prelungirea campaniei de vaccinare cu o doză ”booster” a întregii populaţii adulte, a anunţat sâmbătă Executivul.

În Martinica şi Guadelupa, o contestare a vaccinării obligatorii a personalului medical - pătată de violenţă, jafuri, incendii şi blocaje rutiere - continuă la fel de puternic. Autorităţile organizează baraje de filtrare sau de blocare.

Poliţişti şi jurnalişti au fost vizaţi de tiruri cu arme de foc în Martinica.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.