Statele Unite au felicitat Africa de Sud pentru ”transparenţa” de care a dat dovadă faţă de restul lumii în descoperirea variantei omicron a SARS-CoV-2, în timp ce Pretoria afirmă că se simte ”pedepsită” şi tratată nedrept şi denunţă tratarea sud-africanilor ca nişte personae non gratae, relatează AFP.
Secretarul de Stat american Antony Blinken ”i-a felicitat pe cercetătorii sud-africani pentru identificarea rapidă a variantei omicron” într-o convorbire la telefon cu omologul său sud-african Naledi Pandor, anunţă într-un comunicat Departamentul de Stat american.
Blinken a salutat ”Guvernul sud-african pentru transparenţa sa în împărtăşirea acestor informaţii, care ar trebui să servească drept model lumii”, afirmă diplomaţia americană.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Interdicţii de călătorie impuse de către numeroase ţări sud-africanilor înseamnă ”pedepsirea Africii de Sud din cauza secvenţierii sale genomice avansate şi a capacităţii sale de a descoperi mai rapid variante noi” ale SARS-CoV-2, a denunţat sâmbătă Guvernul sud-african, la două zile după anunţarea descoperirii variantei omicron.
”Uneori eşti pedepsit pentru că eşti transparent şi faci lucrurile rapid”, şi-a exprimat regretul virusologul sud-african Tulio de Oliveira, a cărui echipăa descoperit această nouă varnată a noului coronavirus.
În schimb, Statele Unite acuză Beijingul de faptul că a aşteptat mult timp înainte să împărtăşească informaţii cruciale despre epidemia covid-19 şi subliniază că o gestionare mai transparentă ar fi putut ajuta în oprirea răspândirii viruslui SARS-CoV-2.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...