Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Municipiului Bucureşti, Carmen Mazilu, a afirmat că se înregistrează un număr din ce în ce mai mare de asistenţi medicali care doresc să plece din ţară, precizând că anul trecut au plecat 106 persoane, iar de la începutul anului au solicitat plecarea 26 de asistenţi medicali. Printre ţările alese de aceştia sunt Franţa, Belgia şi Elveţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Carmen Mazilu a fost întrebată, luni, la Medika TV, care era impactul asupra asistenţilor medicali dacă se aplica OUG 9/2025.
 
”OUG 9 a apărut pe 7 martie şi într-o săptămână a fost prorogată. Ar fi avut un impact foarte puternic asupra sistemului de sănătate pentru că foarte mulţi profesionişti, care aveau multă expertiză, ar fi putut să fie nevoiţi să plece acasă într-un moment în care posturile erau blocate. Şi asta ar fi adus un impact negativ asupra sistemului de sănătate. Din păcate, astfel de decizii luate fără o analiză prealabilă, mai ales pe resursa umană atât de necesară în sistemul de sănătate, şi fără o politică reală de resursă umană au dus clar la reacţiile negative care s-au iscat. Guvernul a luat cea mai bună decizie să amâne aplicarea ei până la găsirea unor soluţii mai bune”, a afirmat Carmen Mazilu. 
 
Ea a precizat că multe instituţii medicale au solicitat ca profesioniştii din sănătate să rămână în sistem şi după vârsta de 65 de ani. 
 
”Noi avem o lege specială a exercitării profesiei care ne dă dreptul să ieşim la pensie ori la vârsta de pensionare, ori, dacă alegem, să ieşim la vârsta de 65 de ani. Tot datorită lipsei de personal multe instituţii ne fac adrese prin care ne solicită derogarea de la vârsta de 65 de ani pentru păstrarea profesioniştilor în sistem, în spitale, în general, de pediatrie, de oncologie, de geriartrie, acolo unde nevoia de personal este foarte mare”, a Mazilu.
 
Carmen Mazilu a menţionat că se înregistrează o creştere a plecării asistenţilor medicali din ţară. 
 
”Dacă perioada de pandemie oprise un pic perioada de migraţie, acum asistăm deja la un număr din ce în ce mai mare de asistenţi medicali care doresc să plece din ţară, îşi exprimă această dorinţă, prin solicitarea către noi pentru eliberarea de status profesional şi vedem acum o evoluţie destul de rapidă. Anul trecut aveam la nivelul Bucureştiului 106 cereri de status profesional, anul acesta, doar în primele trei luni, avem deja 26 de solicitări. Nu ne permitem să pierdem niciun profesionist şi nu ne permitem să îi pierdem pe cei cu studii superioare”, a explicat Carmen Mazilu. 
 
Ea a adăugat că, dacă înainte asistenţii medicali plecau în Italia, Anglia şi Spania, acum preferă Franţa, Belgia, Elveţia, ţările nordice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.