Un ”dispozitiv exploziv funcţional” a fost găsit la locuinţa lui Hillary şi Bill Clinton, la periferia New Yorkului, a declarat un oficial pentru The Associated Press.
Potrivit AP, acest oficial crede că dispozitivul are legătură cu cel găsit luni la complexul miliardarului liberal George Soros.
Acest oficial nu a fost autorizat să discute în mod public despre o anchetă în curs şi a vorbit sub protecţia anonimatului, precizează AP.
Dispozitivul a fost descoperit miercuri dimineaţa (ora locală), la locuinţa familiei Clinton de la Chappaqua, la New York.
Poliţia din New Castle, în New York, în raza căreia se află Chappaqua, a anunţat că a asistat poliţia federală (FBI), Secret Service şi autorităţile comitatului Westchester într-o ”investigaţie a unui pachet suspect”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.